Z vonurile potrivit cărora Termnocentrala Mintia este tăiată și vândută, iar asta ar urma să o retrimită statului român nu sunt fondate. Asta spune administratorul judiciar de la CEH, Emil Gros, care susține că există doar conflicte legate de cei care acum ar fi concediat muncitorii și ar fi angajat alte echipe. Emil Gros spune că demolările de acolo au acceptul lor.
„Demolarea se face cu acceptul
nostru, pentru că e normal ca, pe același amplasament se va construi noua centrală. Au autorizație de
demolare, iar acum își fac documentația pentru a primi autorizația de construire. Până în decembrie 2026, când este
termenul scandent, noi nu putem vorbi despre faptul că ei nu își fac treaba. Sunt conflicte acolo legate de
muncitori, nimic mai mult”, a declarat Emil Gros, administrator judiciar la Complexul Energetic Hunedoara.
Firma care a asigurat mentenanța termocentralei Mintia și-a încheiat, în 26 septembrie 2023, activitatea din centrală. La ora 00:00, angajaților Energetica Tour le-a expirat contractul pe care l-au avut cu societatea Mass Global Energy, cea care a cumpărat Termocentrala de la Mintia. Și de aici întregul conflict, sugerează Emil Gros, pentru că toți cei care lucrau pentru Energetica Tour au lucrat, până la închidere, la Termocentrala Mintia, având experiență în mentenanța sistemului și funcționarea agregatelor.
Termocentrala Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane EUR de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitației publice.
Mass Group Holding Ltd. (MGH) este o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman/Marea Britanie, cu sediul central în Amman, Iordania, înființată în 1994, dar activitățile sale sunt în principal în Irak.
Sindicaliștii din domeniul Energiei au reclamat mari nereguli la Termocentrala Mintia, avertizând că noii proprietari încalcă atât legislația României, cât și clauzele contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât Ministerul Energiei are motive suficiente pentru a lua termocentrala înapoi la statul român.
Într-o scrisoare publică, Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica solicită primului ministru să dispună o verificare a Corpului de Control la instituţii publice din judeţul Hunedoara care ar avea în atribuţii verificări pe platforma termocentralei Mintia.
Diana Mitrache