În luna decembrie ies din sistemul minier al Vãii Jiului ultimii angajati care mai pot beneficia de venitul de completare. Sunt oamenii care beneficiazã, asa cum au cerut sindicatele în Contractul Colectiv de Muncã de Ordonanta 36. Cei care pleacã de anul viitor, însã, sunt acum în vizorul celor de la minister si al sindicatelor.
Potrivit lui Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele, la Ministerul Energiei, gratie secretarului de stat Doru Visan, a fost elaborat un proiect de avizare în ideea prelungirii Ordonantei 36. Dacã acest lucru nu va fi posibil, sindicalistii spun cã vor face alte demersuri, asa încât protectia socialã sã fie valabilã în continuare, urmând sã elaboreze un nou act normativ, în acest sens.
Venitul de completare a fost acordat ani la rând minerilor si energeticienilor care au intrat în program de concediere colectivã. Pe lângã plãtile compensatorii date de companie si ajutorul social, salariatii au mai beneficiat, timp de doi ani, de venit de completare. Venitul lunar de completare este egal cu diferenta dintre câstigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncã, dar nu mai mult decât câstigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea. Acesta se acordã pe o perioadã între 12 si 24 de luni, în functie de vechimea în muncã a celui concediat.
Diana Mitrache