I storie, artă, cultură și o legătură permanentă cu rădăcinile din Moldova. Asta găsești oricând ajungi în biroul lui Costel Avram, administratorul public al Județului Hunedoara, chiar dacă nu te aștepți la așa ceva.
De-a lungul timpului, câteva tablouri ce înfățișează domnitori români au fost purtate prin instituțiile în care moldoveanul Costel Avram a ajuns să ocupe diverse funcții. Nu se teme de acel apelativ, ba, dacă ajungi la el în birou îți explică și alte metafore legate de diverse obiecte găsite pe acolo, fiecare un mic dar, ori o amintire.
Jurnaliștii de la stiripesurse.ro au ajuns și ei acolo, iar cea care a realizat interviul a făcut o trecere în revistă a tablourilor. „Mi-am oprit privirea pe tablourile din birou: Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș. Mă gândesc instant – ce alt om politic mai are atâta istorie în birou și-mi schimb din mers ideea de interviu. Ceva tot am învățat în facultate: surprinde ineditul!, îmi spuneau
profesorii. Și ce ar fi mai inedit decât ceea ce aveam în fața ochilor – istorie și patriotism pe un perete, în biroul Consiliului Județean Hunedoara?”, scrie Denisa Miron.
Costel Avram este cel pe care noi îl știm de la Apa Serv și, mai nou, din furtunoasa campanie electorală pentru fotoliul de primar de la Petroșani. Întrebat de tablouri, Avram a spus: „Da, au același autor, sunt realizate în Moldova. Primul tablou pe care l-am luat a fost cel cu Avram Iancu, am vrut cumva să unesc aici, la Hunedoara, cele două case ale mele: marele erou hunedorean și pictura realizată de un moldovean
de-ai mei. Așa am început colecția (…) Avram Iancu înseamnă pentru mine Hunedoara, patriotism local. Vlad Țepeș este dreptate și adevăr, Mihai Viteazul înseamnă unificatorul, Iancu de Hunedoara este eroul creștinătății și simbolul Hunedoarei, Tudor Vladimirescu este sacrificiul pentru idealul național, Ștefan cel Mare este victoria credinței și-a valorilor. Încerc să păstrez o profundă legătură cu ceea ce înseamnă istoria și credința neamului românesc. De acolo, mereu, indiferent prin ce provocări a trecut acest popor,
ne-am luat puterea de a merge mai departe. În vremurile complicate de astăzi, cu atât mai mult avem nevoie să ne amintim cine suntem”, a conchis Costel Avram.
Marius Mitrache