Trei din cele 6 lucrãri stiintifice cu care cercetãtorii de la INSEMEX au mers la „Pro Invent 2016”, au luat aurul. Asta îi pozitioneazã pe cei din Petrosani în topul celor mai de seamã inventatori, iar brevetele lor ar putea fi oricând aplicate în industrie.
Peste 60 de entitãti, universitãti, centre si statiuni de cercetare, firme, asociatii ale inventatorilor, ori persoane fizice din România, Belarus, Republica Moldova si Iran si-au expus inventiile la cea de a XIV-lea editie a Salonului International al Cercetãrii, Inovãrii si Inventicii din acest an. Printre ei s-au numãrat si cercetãtorii de la INSEMEX Petrosani. Peste 350 de inventii au fost prezentate, iar domeniile cuprinse au vizat, inventii de la noi specii de plante, protectia mediului, tehnicã de calcul, telecomunicatii, securitate industrialã si pânã la solutii de recuperare a materialelor utile rare din halde.
„Am participat cu un numãr de 6 lucrãri, care sunt rezultatul eforturilor noastre de cercetare si care nu au mai fost prezentate pânã acum în cadrul nici unei expozitii. Vreau sã mentionez cã lucrãrile sunt rezultatul cercetãrilor din toate domeniile ale institutului nostru si ne putem mândri cu faptul cã trei dintre acestea au fost medaliate cu medalii de aur, iar celelalte trei, au obtinut diplome de excelentã”, a declarat Artur Gãman, director general INSEMEX Petrosani.
Inventiile celor de la Petrosani vizeazã: barierele de securitate, din spatiile cu pericol si atmosferã explozivã, metode noi de aeraj si determinãri în minerit, cercetãri în domeniul propagãrii undelor în cazul exploziilor, ca si metodele de salvare din medii toxice. Toate acestea le aduc cercetãtorilor de la Petrosani recunoasterea în plan national.
“În primul rând, este o mândrie si o confirmare a eforturilor si a muncii noastre specifice, iar manifestarea a însemnat o bunã oportunitate pentru schimbul de informatii si prezentarea lucrãrilor de cercetare si stabilirea de parteneriate în domeniu”, a mai adãugat directorul INSEMEX Petrosani, Artur Gãman.
INSEMEX este singurul institut din România la care se apeleazã atunci când se produc explozii, iar cercetãtorii de aici cautã mereu sã îsi îmbunãtãteascã performantele prin descoperiri de ultimã orã, medaliile cucerite acum fiind dovada cã existã si performantã de neegalat.
Diana Mitrache