Condamnat în străinătate de o instanță de judecată pentru furt, un recidivist din municipiul Petroșani a revenit în Valea Jiului sperând să scape de executarea pedepsei, lucru care s-a și întâmplat. Autoritățile judiciare străine, respectiv Judecătoria Halle, instanța care a dictat o amendă penală, a trimis în țară o cerere de recunoaștere a condamnării iar acest lucru s-a și întâmplat printr-o soluție pronunțată de Judecătoria Petroșani. Doar că Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Petroșani n-a mai urmărit dacă petroșăneanul și achită amenda. Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani privind constatarea prescripţiei executării sancţiunii amenzii aplicată intimatului. ”În fapt, prin sentinţa penală s-a recunoscut hotărârea nr. 302 Cs 361 din data de 12.05.2020 pronunţată de Judecătoria Halle, definitivă în data de 18.07.2020. Instanţa constată că după rămânerea definitivă a hotărârii s-a comunicat adresă intimatului să achite amenda plus cheltuielile judiciare în cuantum de 5.437,74 lei ca urmare a convertirii în moneda naţională și întrucât acesta nu a depus dovada achitării s-a emis adresă Serviciului Fiscal al Municipiului Petroșani pentru încasarea amenzii. Din adresa nr.620/18.01.2024 comunicată instanței de către Serviciul Fiscal Petroșani, rezultă că amenda nu a achitată. În consecință, judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Petroșani (…)a sesizat instanţa în vederea examinării îndeplinirii în cauză a condițiilor privind prescripția executării pedepsei. În drept, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. (1) Cod penal, prescripţia înlătură executarea pedepsei principale, iar, conform dispozițiilor art. 162 alin. (1) lit. c) Cod penal, în cazul persoanelor fizice, termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii este de 3 ani”, se arată în dosar. Instanța a constat că a intervenit prescripția executării amenzii, așa că hoțul a rămas nepedepsit.