PSD – se simte îngreunat peste mãsurã de promisiunile fãcute în campanie, dar considerã cã o guvernare sub imperativul acestora, îi va apropie mai mult de „pãmânt”, de viata adevãratã, de nevoile reale ale cetãtenilor si sperã ca astfel, sã gãseascã mai usor solutii la aceste probleme si nu de orice fel, ci rezolvãri de bunãstare.Vom vedea cât de viabile sunt mãsurile ce le vor lua, atât în plan economic dar, în aceeasi mãsurã, si-n cel al jurisprudentei, al dreptãtii sociale…! Altcumva, îsi vor pierde cu usurintã sustinerea electoratului. În rest, se luptã cu mediocritatea cotrocenistã care, prin manipulãri josnice, lipsite de demnitate, încearcã sã înfrunte vointa majoritãtii celor care si-au exprimat optiunea pentru aceastã formatiune politicã si implicit, pentru liderul ei.
PNL – dupã ce au trãdat încrederea oamenilor care au votat USL, în 2012 …, dupã ce au renuntat voluntar la credinta si valorile liberale, rãmânâd doar propietar de marcã sau de siglã …, dupã ce s-au întovãrãsit cu prozelitii matrozului de tristã amintire …, în loc sã înceapã campania cu o convigãtoare mea culpa în fata propiului electorat si sã continue cu o retoricã de bun-simt, aplicatã pe nevoile si îngrijorãrile cetãtenilor, au recurs la adevãrate discursuri ale urii, la o propagandã lipsitã de consistentã, la o atitudine arogantã, tupeistã … – semn al influentei portocaliilor. Prin toate acestea si-au demonstrat limitele si au fost TRASI PE DREAPTA! La propriu. Acum, încearcã sã iasã din încurcãturã, dar se constatã cã nu prea stie cum. Cred cã rapid e nevoie de o clarificare ideologicã, de un LEADERSHIP autentic, de apelare la simbolurile liberaliste … de la care, apoi, sã se înceapã reconstructia acestei formatiuni politice, având în vedere cã timpul nu le este deloc favorabil. Altfel, prin mentinerea în continuare a unei stãri conflictuale, ca cea din campanie (cu rezultatul binecunoscut, 20% !) care a ajuns sã-i irite inclusiv pe proprii simpatinzanti si sustinãtori, existã posibilitatea sã înregistrãm FALIMENTUL PNL … prin migrarea parlamentarilor spre ALDE, PMP … !!!
USR – aceastã „fata morgana” fãrã trousseau (program, ideologie …) a politicii românesti, este o constructie politicã aidoma Turnului Babel , dar nu spre a aduce elogii, bunãstare … poporului român, ci, fiind dedicatã cultului corporatist, scopul acesteia este de a aduce faimã constructorilor, finantatorilor … si de a promova si apãra interesele acestora în România. Prin felul cum a expandat USB, dã impresia unei armate de mercenari plãtiti cu bani frumosi, numai dacã luãm în calcul cheltuielile generate de cele douã campanii !!! La o adicã, despre provenienta banilor, mã astept la un rãspuns, deja consacrat: „DIN MEDITATII” ! Un talmes-balmes de haloimãsuri, de stânga, de dreapta … altele, chiar cu aromã anarhistã, sorosistã etc exprimate ambiguu prin putine cuvinte, încât cu greu poti sã-i întelegi originea, crezul, credinta … Sloganurile de campanie, sterile, naive si pe alocuri „plagiate” („o altfel de politicã”, „un altfel de politician” !), dar suplinite de multã arogantã si tupeu, prin atacuri irationale, îndeosebi la adresa PSD au reusit sã îmbrace o haina de dreapta si astfel, sã capaciteze 9% din optiunile de vot – cu precãdere din bazinul electoral al noului PNL (nemultumitii de asocierea cu Julien Ciolos, cu fostul PDL si de ploconirea în fatã lui KI …). Consider cã este un rezultat nefiresc, de conjuncturã, care nu-i va permite sã-si dezvolte trãsãturi identitare în viitor, prin care sã devinã un partid autentic pe scena politicã româneascã. Asta, cu atât mai mult, cu cât, neavând principii doctrinare clar definite care sã-i uneascã, sã le fixeze scopurile, telurile … sunt supusi erodãrii pânã la disparitie (proces în desfãsurare – vezi scandalul de mai ieri-alaltãieri, cu privire la bani, finantatori si modul cum s-au cheltuit banii în campanie, cine pe cine reprezintã, grupuri de interese, excluderi etc), aidoma ca-n povestea biblicã a Turnului Babel: „cînd Domnul a vãzut cã oamenii pãcãtuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile si a împrãstiat oamenii pe tot Pãmântul.”
ALDE – dupã ce s-a clasat pe pozitia 3 la alegerile locale, dupã PSD si PNL, a reusit sã intre în Parlament. Cu toate cã se declarã reprezentanta clasei de mijloc, întreprinzãtorilor, profesiilor liberale, cã apãrã si promoveazã drepturile si libertãtile individului …se pare cã a avut nevoie de voturile unor organizatii teritoriale ale PSD pentru a trece de pragul de 5%. S-ar putea trage concluzia cã nu are un electorat bine definit sau coagulat care sã-l plaseze în primele trei partide de pe scena politicã româneascã. ALDE sperã ca prin intrarea la guvernare, prin mãsurile propuse de sorginte liberalã sã-si facã cunoscutã mai bine credinta, sistemul de valori, doctrina … si astfel, sã creascã numãrul membrilor, sustinãtorilor … De asemenea, nãdãjduieste ca pe seama degradãrii continue a „noului” PNL, liberalii autenticii sã se înregimenteze voluntar în masa ei de sustinãtori, fapt dat ca o mare probabilitate în viitorul apropiat. Împlinirea acestor deziderate presupune, totusi, pãstrarea legãturi cu doctrina liberalã autenticã, traditionalã, sustinerea în continuare a liniei privind dreptatea socialã (lupta împotriva abuzurilor, de orice fel …), respectarea angajamentelor politice … PMP – un partid care a penetrat Parlamentul pe seama unei cote de încredere a ex Presedintelui (datã de unele „case de sondare” obediente sistemului … binominal !), traseistilor, adeptilor miracolului de tip „diaconescian”, naivilor, ignorantilor, moldovenilor cu dublã cetãtenie si nu în ultimul rând, celor de bunã-credintã care au încercat astfel, sã intre pur si simplu, în politicã … Ca orice partid nou, a produs oaresice emotie favorabilã siesi, mai mult prin figurile noi înscrise în competitia electoralã, perceputi în organizatiile din teritoriu ca „altceva”, decât cu atitudinea de „Gicã contra” distructivã, arhicunoscutã, a fostului „sef” al statului. “Partidul Miscarea Popularã se defineste ca un partid de centru-dreapta, membru al Partidului Popular European, care urmãreste respectarea valorilor universale ale libertãtii si demnitãtii umane, respectarea valorilor traditionale ale poporului român, respectarea statului de drept si independenta justitiei.” Nobile si înãltãtoare idealuri, am fi tentati sã spunem dacã nu am avea o „experientã anterioarã”, iar trasul sforilor din prezent nu ne-ar întãri presupunerile de rãu augur din trecut. Presupun cã „frãtia presedintilor” sau „pactul” dintre cei doi, va duce în viitorul nu prea îndepãrtat, la o formatiune politicã (PMP) burdusitã cu multi dintre fostii portocalii, acum în noul PNL Pânã atunci, vor fi promovate neîncetat, doar stãrile conflictuale, atacurile perfide, distructive … de orice naturã, reale sau nu, în care vor fi implicati si liberalii sau ba, chiar mai mult, li se va da întâietatea acestora spre compromiterea totalã. Toate acestea vor isca doar „un lung prilej de vorbe si de ipoteze” si nimic constructiv, în sensul promovãrii, ori sustinerii unor mãsuri economice aplicate cu efect direct în bunãstarea si pacea socialã.
UDMR – a reusit sã intre în Parlament printr-o mobilizare exemplarã si fãrã sã surprindã pe nimeni. Dorintele, scopurile sunt dintotdeauna aceleasi, diferã doar mijloacele si metodele folosite – în functie de context, conjuncturi, membrii ai Guvernului sau nu … – pentru atingerea sau satisfacerea acestora. Uneori, au fost implicati în actul guvernãrii ca urmare a formãrii si sustinerii unor majoritãti în Parlament. În 2018 vor da proba fidelitãtii, lealitãtii … pânã la urmã, a respectãrii jurãmântului parlamentar, ministerial. În acest nou mandat, au promisiunea satisfacerea unor angajamente electorale în schimbul sustinerii parlamentare a partidului (partidelor) aflate la putere.