“A coborî în minele din România este sinonim cu a fi condamnat la moarte”, asa caracterizeazã deputatul USR, Cristina Prunã, situatia mineritului din Valea Jiului. Aceasta se declarã indignatã de starea unitãtilor miniere, dar si de lipsa de reactie a guvernantilor. Decesul minerului de la mina Livezeni a fost factorul declansator în cazul deputatului USR, Cristina Prunã.
“Cu mare regret am aflat de decesul lui Marin Curec, minerul care a fost accidentat în mina Livezeni, prins sub un utilaj la 300 de metri sub pãmânt, la sfârsitul anului trecut. Transmit condoleante familiei îndoliate. Accidentul nefericit a avut loc la începutul lunii decembrie si el este cel de-al cincilea mâner care si-a pierdut viata în subteran în ultimele trei luni.
Pe 5 octombrie, trei mineri erau blocati de o acumulare de minereu în Mina Lupeni. Doi dintre ei nu au supravietuit. Pe 30 octombrie alti doi mineri au murit si doi au fost grav rãniti în urma unei explozii la Mina Uricani. Autoritãtile centrale au fãcut o notã de constatare, au promis o anchetã si cam atât. Fãrã sã mai asteptãm rezultatele finale ale anchetelor, despre care oricum nu cred cã vor lãmuri prea multe aspecte, vã pot spune încã de acum cum stau lucrurile în minele din România”, a scris pe pagina sa de socializare, deputatul USR, Cristina Prunã.
Minele sunt bombe cu ceas, iar autoritãtile centrale nu fac nimic pentru a ameliora aceastã stare. Singura solutie identificatã a fost închiderea unitãtilor miniere.
“Sunt bombe cu ceas, unde la fiecare coborâre în subteran trebuie sã te întrebi dacã te vei întoarce la cei dragi. Tehnologii de dinainte de anii 80, mãsuri de precautie care se bazeazã pe achizitii cel putin dubioase, lipsa materialelor necesare. Cu spaimã am constatat cã doar abnegatia celor care coboarã în subteran face sã nu avem accidente cu un numãr urias de victime.
În urmã cu o lunã de zile am fost în Valea Jiului si am coborât în subteran alãturi de câtiva mineri. Am fost la mina Lupeni. De fiecare datã când mã gândesc la aceastã lume dispãrutã mã apucã un sentiment de ciudã amestecat cu revoltã.
De ce? Pentru cã din nesãbuintã, nepãsare si ticãlosie, conditiile de muncã pentru mineri sunt îngrozitoare. Politicienii post-decembristi, în special cei de la PSD, s-au folosit de mineri ca sã îsi atingã tot felul de scopuri meschine. Când eram acolo, jos, în subteran, si respiram aerul acela închis, îmbâcsit de mirosul greu al vagonetele care coboarã în minã, mi-am dat seama cã autoritãtile centrale nu le-au dat minerilor nicio sansã. Acesti oameni au fost folositi si aruncati la groapa istoriei. Au rãmas niste paria ai societãtii. Mineritul din România a fost dezmembrat bucatã cu bucatã, sfãrâmat si abandonat. Familii întregi care au trãit din minerit au fost lãsate uitãrii de niste insi care si-au construit averi pe dramele celor din subteran. Când mergi în Valea Jiului le urezi celor pe care îi întâlnesti „Noroc bun”, dar acei oameni de orice au avut parte, mai putin de noroc.
30% din productia de energie din România continuã sã fie produsã pe bazã de cãrbune ceea ce face ca sistemul energetic românesc sã rãmânã profund dependent de sectorul minier. Uitãm, însã, cã importanta cãrbunelui în mixul energetic este esentialã pentru cã, în perioadele meteorologice extreme, atât vara cât si iarna, cãrbunele acoperã o treime din necesarul de energie electricã. Politica PSD-ului a dus pe marginea prãpastiei Combinatul Energetic Hunedoara si este cauza principalã a disparitiei mineritului din tara noastrã, luând câteva decizii care s-au dovedit a fi fatale, începând cu luarea deciziei de a închide minele (anul 2004) si continuând cu acea schemã pãguboasã a certificatelor verzi. Companii întregi au fost cãpusate si manageriate în asa fel încât au fost împinse pe marginea falimentului”, mai noteazã deputatul.
Deputatul crede cã minerii sunt condamnati la moarte, în momentul în care intrã în subteran.
“Astãzi, a coborî în minele din România este sinonim cu a fi condamnat la moarte. Securitatea muncii este precarã, iar conditiile de muncã sunt inumane. Investitiile în acest sector au fost date uitãrii. Nici astãzi, la douã luni de la accidentul de la mina Lupeni, nu s-au cumpãrat stâlpii noi de sustinere. Dacã este ceva ce m-a marcat profund în 2017 este indiferenta, nepãsarea si indolenta cu care statul român gestioneazã aceastã problemã socialã, în timp ce minerii mor prin subterane iar familiile lor se gândesc cu groazã la ce vor pune mâine, pe masã, la ce viitor au sã le ofere copiilor lor”, a mai scris Cristina Prunã, care în luna decembrie a coborât în subteranul minei Lupeni.
Monika BACIU
