Un covor minunat mov s-a așternut la poalele munților Retezat. Mii de brândușe și-au croit drum spre lumina zilei de sub peticele de zăpadă care încă mai rezistă la poalele munților. Retezatul Mic oferă în această perioadă un peisaj spectaculos. Hectare întregi de poieni sunt frumos colorate de plăpândele brândușe.
Turiştii care urcă în aceste zile în Retezatul Mic, pe potecile ce se intersectează cu izvoarele Scorotei, au parte de imaginile feerice ale păşunilor
colorate în violet.
Unul dintre cele mai accesibile trasee spre Vârful Piule din Retezatul Mic porneşte din satul Câmpul lui Neag, din Valea Jiului.
Până la podul peste Jiul de Vest, unde turiştii sunt invitaţi să lase maşinile şi să pornească pe jos, se ajunge cu maşina, pe Drumul Naţional 66A.
De aici, călătorii intră în pădure, traversează Cheile Scorotei, spre stâna aflată la capătul unui urcuş de două ore.
Monika BACIU