Un copil în vârstă de doar  7 ani a fost violat de un altul de 15 ani, la Petrila. Violul a avut loc chiar în casa băiatului de 7 ani, în timp ce mama acestuia era la un magazin de cartier.

Violul a ieșit la iveală după ce mama copilului de 7 ani a sesizat Poliția din Petrila cu privire la faptul că fiul său ar fi fost violat de un alt minor, în vârstă de 15 ani, din Petrila, care se afla în vizită.  În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în timp ce minorul în vârstă de 7 ani se afla la domiciliul său, împreuna cu mama sa, au fost vizitați de minorul de 15 ani, aceștia fiind prieteni. Potrivit polițiștilor, mama minorului în vârstă de 7 ani s-ar fi deplasat la un magazin din cartier pentru a face cumpărături, timp în care minorul în vârstă de 15 ani ar fi comis fapta, după care l-ar fi amenințat pe minorul în vârstă de 7 ani să nu spună nimănui cele întâmplate.În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol şi au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de minorul în vârstă de 15 ani.  Agresorul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Petroșani, care au emis, faţă de acesta, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile.

Marius Mitrache