Mii de copii au rãmas, an de an, la rude, pentru cã mama sau tata, ori, în unele cazuri, ambii pãrinti, au plecat peste hotare pentru un trai mai bun. Pentru cei mici, însã, traiul mai bun a fost, uneori, cosmar. Unii s-au adaptat, pentru cã totul tine de ceea ce i-au sãdit în suflet pãrintii, înainte sã ia calea strãinãtãtii, dar altii nu vor mai fi la fel niciodatã.
Unde se face diferenta între cei care capoteazã si cei care înving destinul?
Cifrele seci aratã cã în România sunt 170.000 de copii în aceastã situatie, dar sunt statistici care dau chiar cifra de 350.000 de copii lãsati în grija cui a rãmas în tarã.
Tristete, dor, sperante, depresie, terapie, probleme medicale, toate acestea au fost disecate într-o nouã serie din proiectul Media Resource, în care le aflãm povestile lor:
http://mediaresource.openpolitics.ro/copiii-traumatizati-de-plecarea-parintilor-la-munca/
Din Petrosani aflãm o poveste de succes a unui elev de la Colegiul Economic Hermes, care, desi a rãmas doar cu bunica, a fost unul dintre cei mai buni la examenul de Bacalaureat, unde a luat nota 10 la matematicã. Acum este student în Spania, acolo unde îi sunt si pãrintii.
Lãsati în tarã, pentru ca pãrintii sã le poatã oferi un trai mai bun, sau mãcar unul decent, copiii din Valea Jiului ai celor care aleg sã plece la muncã peste hotare devin altfel de oameni. E ca o boalã care le macinã sufletele si fiecare atrage atentia asa cum crede el cã este mai bine, fãrã sã fie foarte constient de ceea ce face. Unii reuses, altii dau gres „cu succes”.
Ce îi diferentiazã pe fiecare dintre ei? Ei bine, psihologii, care ajung sã stea de vorbã cu astfel de tineri, ne spun cã toti suferã, dar cã fiecare se refugiazã în diverse medii, în functie de momentul la care li se întâmplã sã rãmânã cu alte rude, dar asta depinde si de educatia pe care pãrintii le-au oferit-o pânã sã plece. Cert este un singur lucru, si anume acela cã suferinta lor este vizibilã si, chiar dacã nu toti recunosc asta, cei care le pãtrund în suflete, la orele de consiliere psihologicã, vãd cât de tristi sunt ei. „Cei care dau gres, dar mai ales cei care reusesc sã ne uimeascã cu performantele lor scolare, suferã enorm. Spun cã mai ales cei care reusesc sã se adapteze suferã din lipsa pãrintilor, pentru cã acestia cautã sã le facã pe plac de la distantã si sã nu îi supere”, spune psihologul Silvana Capris.
Lucrul acesta ni-l confirmã si Alexandru Casian Vidale, un tânãr din Petrosani ai cãrui pãrinti au plecat în Spania când el era în scoala primarã. A simtit, spune el, cã i se rupe sufletul, dar în clasa a XII-a, desi a trãit doar cu bunica la Petrosani, a fost unul dintre putinii care au luat 10 la matematicã la Bacalaureat si este unul dintre cei mai buni elevi pe care i-a avut liceul pânã în 2015. „Aveam 9 ani, eram in clasa a III-a pe final, la o vârstã fragedã, pot spune, când pãrintii mei au plecat pentru prima datã de lângã mine. La început mi-a fost foarte greu, dar m-am obisnuit cu ideea si am mers mai departe cu gândul cã într-o zi voi fi alãturi de ei. Sã vã spun cum era? Atunci când veneau acasã si dupã aceea plecau înapoi … acelea erau momente groaznice!!! Eram copil si sufeream enorm de dorul lor”, a mãrturisit Alexandru Casian Vidale, un tânãr care acum a ajuns student în Spania, acolo, la pãrintii sãi, unde a visat cã va ajunge timp de aproape 10 ani. A fost ambitios si, chiar dacã ar fi avut bani destui, a fost modest pentru cã asa si-ar fi dorit mama si tata sã îl vadã si a fãcut-o de dragul si de dorul lor.
Copiii îsi schimbã sistemul de valori si asta imediat ce sufletul le este gol, dupã plecarea pãrintilor. Psihologii spun cã momentul vine ca un declic în viata lor, iar unii aleg sã fie un alt fel de „eroi” ai scolii lor. Eroismul, însã, se terminã uneori la sectia de politie.
„Nu cu mult timp în urmã, a ajuns la noi la cabinet un tânãr licean, adus de bunica lui, pentru cã ea nu mai stia cum sã îl convingã sã fie serios. A fost sãltat cu mascatii de la scoalã, pentru cã era consumator de droguri, dar, culmea! când a ajuns la noi, nu considera cã are vreo problemã. În mintea lui, el era „zeu”, era popular în scoala lui, avea telefoane de ultimã generatie, bani cu care îsi încuraja viciul, pentru cã îi primea de la mama din strãinãtate, iar bunica era, în acceptiunea lui, cea care avea probleme, nu el. Si nici nu am reusit sã îl aduc de prea multe ori la consiliere”, ne spune Silvana Capris, pishologul care încearcã sã intre în mintea copiilor lãsati acasã de pãrinti în Valea Jiului.
Astfel de copii se refugiazã într-un grup, care nu întotdeauna este bine vãzut si acolo devin lideri, pentru cã au banii primiti de la pãrinti. Sitemul lor de valori se schimbã si, din dorul de pãrinti, ei cautã sã îsi gãseascã un grup din care sã facã parte. Nu conteazã cã grupul acela e unul cu mari probleme si sã mascatii ajung sã îi ducã la sectie, dar acolo, ei si-au gãsit locul „în fatã”, asa cum acum nu mai sunt în familia din care au plecat pãrintii. „Sunt ca niste copii bolnavi la propriu si as vrea sã îi urmãriti pe cei care rãmân fãrã pãrinti ca sã observati cã sunt extrem de vulnerabili în fata bolilor de orice fel. Le fuge pãmântul de sub picioare, când mama sau tata pleacã de lângã ei si atunci ei se îmbolnãvesc chiar la propriu. Când sunt mici, sperã cã boala lor îi va aduce înapoi pe pãrinti, pentru cã, nu-i asa? pãrintii le-au stat la cãpãtâi când aveau febrã!”, a mai spus psihologul Silvana Capris, care i-a regãsit pe cei mici de multe ori si la logoped, pentru cã atât de tare i-a afectat plecarea pãrintilor, încât nu mai pot sã articuleze corect cuvintele, iar asta li se întâmplã mai ales în cazul în care pãrintele care pleacã este de acelasi sex cu copilul care rãmâne acasã.
Articolul face parte din proiectul Media Resource: Jurnalistii lucreazã cu ONGistii implementat de Fundatia Median Research Centre. Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România si îl puteti urmãri pe site-ul:
http://mediaresource.openpolitics.ro/
Diana Mitrache
