C unoscutul aforist, om de litere și politician Valeriu Butulescu ar putea rămâne în istoria locală și ca omul care a dat numele Bibliotecii municipale. Ideea a fost girată de comisia de specialitate a Prefecturii, așa că, în următoarea ședință, Consiliul Local discută asta și votează proiectul de hotărâre.
Comisia de atribuire a
denumirilor instituțiilor
publice din cadrul Prefecturii Hunedoara a avizat favorabil, propunerea venită din partea Primăriei și Consiliului Local al municipiului Petroșani, care vizează atribuirea numelui lui Valeriu Butulescu, Bibliotecii municipale.
În ședința de marți, 26 septembrie, Consiliul Local are pe ordinea de zi, la Petroșani, un proiect de hotărâre prin care biblioteca aflată în Cartierul Aeroport va purta numele lui Valeriuu Butulescu.
Valeriu Butulescu s-a născut în 9 februarie 1953, în satul Preajba, județul Gorj, România și este un poet, prozator, traducător și autor de aforisme, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A studiat la Universitatea din Lodz, și la Academia de Mine și Metalurgie din Cracovia din Polonia. Este inginer și doctor în științe tehnice.
În ianuarie 1990 a înființat săptămânalul Semnal, prima publicație particulară din Valea Jiului și publicația de umor politic Papagalul. A debutat în 1972, în revista școlară Mărturisiri literare, sub coordonarea profesorilor Nicolae Cherciu și Simion Părăian. Debutul editorial, în 1985, cu volumul de aforisme Oaze de nisip, publicat la Editura Litera din București. A debutat ca dramaturg în 1993 cu comedia Hoțul cinstit, pe scena Teatrului Dramatic din Petroșani. A publicat 30 de volume de eseuri, poezie, teatru, traduceri. O largă
popularitate au câștigat
aforismele sale, fiind traduse și publicate în numeroase
limbi și apreciate de mari personalități și președinți de state. A scris și a publicat 11 piese de teatru, dintre care opt i-au fost puse în scenă”.
Consiliul Local al Municipiului Petroșani votează proiectul de hotărâre, marți, 26 septembrie, de la ora 15,00, într-o ședință publică.
Diana Mitrache