D oar o treime din cantitatea de gunoi depozitată în Colonia Vulcan a fost transportată la deponeu. Mai sunt acolo munți de gunoaie și un pericol iminent pentru cei care locuiesc în zonă. Dar cei de la Consiliul Județean spun că vor căuta o soluție să fie făcută curățenie acolo. Asta, pentru că un incendiu poate izbucni oricând, iar în apropiere se construiește depoul de autobuze electrice.

După ce a luat foc și fumul gros a înecat tot municipiul Vulcan, de mai multe ori, o parte din gunoi a fost dusă. Prefectul Călin Petru Marian a fost cel care a venit la Vulcan, a luat inițiativa și a coordonat evacuarea deșeurilor. Doar că acum, chiar și primarul spune că nu s-a făcut decât ceea ce oricum era în planul celor de la Pregoterm, societatea aflată în faliment. „Aveau banii pregătiți pentru un sfert din deșe uri. Noi deja eram cu ei în dialog. A intervenit și domnul prefect, care s-a bătut cu pumnul în piept că dumnealui rezolvă. A făcut fotografii pe aici și a adus presa de salon care a scris că sunt gunoaiele lui Merișanu. Nu sunt ale mele, doar sala aparține municipiului Vulcan. Și dacă am sta pe munți d ebani, nu putem acum să ducem aceste deșeuri”, a spus Cristian Merișanu,. primarul municipiului Vulcan.
Așa că gunoiul rămâne acolo, dar președintele Consiliului Județean Hunedoara spune acum că va căuta această instituție o soluție.
„Constat azi că e o hală plină de gunoaie și pe mine, în calitate de președinte al Consiliului Județean nu mă mulțumește asta. Și nu vreau să spun lucruri mari, dar ne ocupăm să dispară aceste deșeuri. Este cel mai bun lucru pe care pot să îl spun. Mă voi întâlni, zilele astea, la Consiliul Județean, cu colegii mei, vom stabili posibilitățile legale ca să intervenim”, a precizat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
În acel loc, în ultimii ani, au izbucnit cel puțin 5 incendii, iar de fiecare dată, localnicii sunt cei care au avut de suferit.
50.000 de lei a fost amenda pe care Garda de Mediu Hunedoara a dat-o administrației de la Vulcan, pentru că deșeurile din acel depozit au luat foc de mai multe ori.
Dar poluarea rămâne, iar autoritățile locale și județene trebuie să găsească o nouă sursă de finanțare. Altfel, noxele rămân, dată fiind
cantitatea mare de gunoi depozitată acolo, pe care plouă și care se usucă,
degajând în aer agenți poluanți. Și, mai mult ca oricând, există pericolul aprinderii acestora, în orice moment.
Diana Mitrache