T rebuia înființat în 29 mai 2023, ca ultim termen vehiculat la București. Dar nu s-a putut și acum înființarea Complexului Energetic Valea Jiului depinde de „rotativă”, așa cum s-a numit schimbarea guvernului și a premierului Nicolae Ciucă. Senatorul Cristian Resmeriță a reacționat dur.
De cel puțin un an de zile se vorbește despre înființarea unui nou complex energetic în Valea Jiului. Se fac demersuri și documente, dar tot factorul politic primează. Cel puțin asta spun acum cei de la CEH, care dau vina pe instabilitatea politică
de la noi, pentru că urmează să fie numit un nou premier.
„Suntem pe ultima sută de metri. În pregătirea documentației suntem pe final. Așteptăm finalizarea negocierilor pentru conso-lidarea noului guvern, așa că, după 6 iunie, sper să vorbim despre data când se va înființa noua societate”, spune Cristian Roșu, adminsitrator special la CEH.
Pentru că s-au tot tergiversat termenele de înființare, senatorul Cristian Resmeriță a reacționat dur.
„Avem o conducere de 3 ani și jumătate și din punctul meu de vedere, o conducere total ineficientă, fără pregătire care să poată duce promisiunile făcute mai departe”, a reacționat Cristian Resmeriță, senator de Valea Jiului.
Și acuzațiile au curs în continuare, senatorul Cristian Resmeriță fiind de părere că actuala conducere nu are competențe pentru a înființa noua entitate. „Doar dacă ținem cont de promisiunile pe care le-a făcut domnul ministru Virgil Popescu și actuala conducere a CEH, de înființare a noului complex, prin decembrie, pentru că tot atunci eu am cerut și angajări. Nu s-au făcut decât vreo 20. Apoi au zis că fac noul complex la mijlocul lunii aprilie, fac noul complex.
Și suntem la 1 iunie. Eu consider că sunt total nepregătiți”, a spus Cristian Resmeriță.
În octombrie 2019 s-a născut actul prin care va fi înființat Complexul Energetiv Valea Jiului, grație OUG 60.
Complexul Energetic Valea Jiului se va desprinde din Complexul Energetic Hunedoara, după ce Termocentrala de la Mintia a fost vândută. Cărbunii din Valea Jiului vor ajunge la Paroșeni. Dar acum se așteaptă „rotativa”.
Diana Mitrache