Ioan Cocota va executa 15 ani de inchisoare pentru ca si-a omorat amanta, decizia magistratilor fiind definitiva. Cocota a fost retinut joi de politisti si dus la Penitenciarul Barcea. Ioan Cocota, fostul sofer al primarului din Uricani, a fost condamnat de catre magistratii de la Tribunalul Hunedoara la 15 ani de inchisoare cu executare pentru omor. Nemultumit de sentinta, Ioan Cocota a ajuns pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie unde incercarile sale de a scapa de pedeapsa au ramas fara sorti de izbanda.

Magistratii de la ICJ au decis miercuri ca Ioan Cocota se face vinovat de omor, iar ieri, imediat cu mandatul a ajuns la autoritati, a fost ridicat de politisti pentru a-si executa pedeapsa.

„In urma unei actiuni derulate de catre politisti in aceasta dimineata (n.r. joi), a fost depistat pe raza orasului Uricani si dus la Penitenciarul Barcea Mare pentru executarea pedepsei. Pe numele sau exista o condamnare de 15 ani cu inchisoarea a Tribunalului Hunedoara”, a declarat, inspectorul Bogdan Nitu, purtator de cuvant IPJ Hunedoara.

Judecat inca din 2008

Ioan Cocota a fost condamnat pentru ca si-a ucis concubina, iar fapta s-a petrecut in august 2008. Potrivit anchetatorilor, Cocota se temea ca iubita lui, de 32 de ani, il inseala si o acuza ca este insarcinata cu fostul ei sot, cu care avea deja doi copii.

Potrivit datelor de la vremea respectiva, Ioan Cocota a facut o criza de gelozie, a batut-o pe iubita lui si apoi i-a dat sa bea un pahar cu apa in care turnase o substanta toxica fortand-o sa inghita. Mai apoi a sufocat-o si dupa ce femeia nu mai respira, Ioan Cocota a sunat la 112 si a afirmat ca a gasit-o moarta in casa. A sustinut in permanenta ca nu el a ucis-o, dar pe baza probelor administrate si a raportului medico-legal, Cocota a primit mandat de arestare, dupa ce s-a stabilit ca femeia a murit ca urmare a asfixiei mecanice. Ulterior, a fost pus in libertate in baza unei contraexpertize a raportului medico-legal, dar a fost condamnat atat de prima instanta, cat si de Curtea de Apel Alba, la 15 ani de inchisoare, iar decizia a fost mentinuta si de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Mentinut in functie

Ioan Cocota si-a asteptat sentinta in libertate mai multi ani de zile, timp in care si-a vazut de serviciu la Primaria Uricani. Cocota era, din cate se pare, un angajat fidel si bun la toate, pentru ca primarul localitatii, Danut Buhaescu, nu numai ca l-a mentinut, dar i-a mai dat si sarcini suplimentare. Edilul sef al Uricaniului recunostea ca subordonatul sau era sofer dar si sef de echipa la Salubritate.

Maximilian Ganju