M unicipalitatea de la Lupeni a scos la licitație contractul de Servicii de proiectare și elaborare a Studiului de fezabilitate, Proiect tehnic, Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire și Detalii de execuție și Asistență tehnică din partea
proiectantului pentru obiectivul ”Extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare,
inclusiv stații de pompare ape uzate, în municipiul Lupeni, județul Hunedoara”. Acestea au fost contestate de o firmă din Maramureș, numai că membrii Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a respins demersul.
”Prin contestația (…) înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (…), formulată de Asocierea KUBO INVESTMENTS SRL – PROIECTCONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – PROJECT NEMESIS SRL, prin liderul de asociere KUBO INVESTMENTS SRL (…), împotriva adresei privind rezultatul procedurii (…), emise de MUNICIPIUL LUPENI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Lupeni, strada Revoluției nr. 2, județ Hunedoara, în cadrul procedurii
simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii de proiectare și elaborare Studiu de
fezabilitate, Proiect tehnic, Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire și Detalii de execuție și Asistență tehnică din partea proiectantului pentru
obiectivul „Extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, inclusiv stații de pompare ape uzate, în municipiul Lupeni, județul Hunedoara”, s-a solicitat: ”anularea comunicării privind rezultatul
procedurii nr. 629/7/10.01.2023, a raportului procedurii nr. 627/6/10.01.2023 precum și a tuturor documentelor subsecvente; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei noastre raportat la cerințele documentației de atribuire și a
prevederilor legale în vigoare prin
prisma motivelor enumerate mai jos; obligarea autorității contractante la emiterea unui nou rezultat/raport al procedurii în condițiile statuate prin decizia ce o veți pronunța”, arată
solicitarea firmei.
CNSC a respins solicitarea
”Respinge, ca nefondată, contestația formulată de KUBO INVESTMENTS SRL – PROIECT- CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – PROJECT NEMESIS SRL, prin liderul de asociere KUBO INVESTMENTS SRL, în contradictoriu cu
MUNICIPIUL LUPENI, în calitate de autoritate contractantă. Respinge, ca nefondată, cererea autorității
contractante de obligare a
contestatorului la plata cheltuielilor de judecată”, arată decizia CNSC.
490.000 de lei este valoarea
contractului finanțat din fonduri europene.
Ce prevede contractul de servicii
Realizarea lucrărilor are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață
pentru populația din zonă şi asigurarea accesului populației la serviciile de bază. Prin realizarea investiţiei se va crește accesul cetăţenilor la serviciile de utilități publice.
Scopul principal al proiectului îl reprezintă extinderea sistemului de
alimentare cu apă pe o lungime de cca. 1000 m pe strada Gării şi canalizare pe o lungime de cca. 16500 m pe următoarele străzi din municipiul Lupeni: str. Vânătorilor, Gării, Roșia + Dealul Roşu, Bărbăteni (zona Cimitir), Mierleasa, Zănoaga, 9 Mai, Revoluţiei, Avram Iancu, 1 Mai, Nicuşor Gociu, Retezatului, Vulturului, Vasile Alecsandri, Mureșului, Cerbului, Bisericii, Negoiu, I.L. Caragiale, Vitoş Gavrilă, Stadionului, Eroilor, Straja – zona stației de filtre Braia și construirea unor stații de pompare, acolo unde situaţia o impune.
De asemenea, în zona stângă de la intrarea în Municipiul Lupeni, nu există rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare, pe o lungime de aproximativ 4.800 m, unde se vor construi un număr aproximativ de 107 locații cu diferite destinații, cu un număr estimat de 3151 locuitori
Principalele lucrări aferente investiției de bază sunt: Extindere rețea de
alimentare cu apă pe o stradă; Extindere rețea canalizare pe 24 străzi şi în zona stângă de la intrarea în Municipiul Lupeni; Construirea unor stații de
pompare, acolo unde este necesar; Lucrări de instalații electrice la staţiile de pompare; Dotarea cu mobilier şi echipamente specifice a stațiilor de pompare.
Monika Baciu