Doi bărbați din Valea Jiului au intrat în vizorul oamenilor legii fiind cercetați într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor.
În fapt, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară (pe raza municipiului Lupeni și a orașului Uricani) emise de Judecătoria Petroșani, în cadrul unui dosar penal ce privește săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă letală fără drept și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Cu ocazia celor două percheziții, la locuința unui bărbat din Lupeni, polițiștii au găsit două arme de vânătoare și muniția eferentă, toate deținute legal, în baza permisului de armă, precum și două articole pirotehnice, tip baterie de artificii, din categoria F2, deținute fără drept, un trofeu (craniu de lup) deținut fără drept și un căprior mascul, ținut în captivitate, fără drept.
De asemenea, de la imobilul unui bărbat din Uricani polițiștii au ridicat mai multe trofee de vânat (cranii de cerb, de lup, busturi de căpriori și de capră neagră, blană de lup etc.) – toate fiind deținute fără drept.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă letală fără drept și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.