Complexul Energetic Hunedoara nu va concedia oamenii angajaţi acum, dar nici nu disponibilizează  personalul existent.
Vor fi plecări doar la pensie a celor ce lucrează acum, pentru că nu mai sunt foarte mulţi angajaţi şi planul de reorganizarea al activităţii CEH, societate aflată acum în insolvenţă, nu va cuprinde concedieri de personal.
„Nu avem de gând să facem concedieri. Dimpotrivă, vrem să construim un nou complex energetic, care să îi cuprindă pe toţi angajaţii ce sunt acum în CEH, exceptând, bineînţeles, Mintia, care va fi dată către Primăria Deva, sau CJH, dar fără să facem concedieri”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
Cei care lucrează acum sunt ultimii angajaţi ai minelor sau ai termocentralelor, însă, ei vor mai putea să ia sume compensatorii, dar dacă acestea vor fi validate de Comisia Europeană. „Dacă vorbim despre Ordonanţă, cu care oamenii să se disponibilizeze, da, vom putea, dar doar în momentul în care primim renotificarea de la Comisia Europeană, care ne va spune perioada de funcţionare a minelor Lupeni şi Lonea. Sperăm să fie anul 2027 şi atunci vom putea face un plan anual, în care în fiecare an, să plece oamenii cu ordonanţa”, mai spune Cristian Roşu.
CEH se află în insolvenţă, iar administratorii, cel special şi cel judiciar, vor elabora un plan de reorganizare ce va fi aplicat în următoarea perioadă.
Diana Mitrache