Praf în ochi si promisiuni care, deocamdatã, nu au acoperire. Activitatea minei Lupeni ar putea înceta anul acesta. Comisia Europeanã nu a fost informatã de prelungirea activitãtii unitãtii miniere Lupeni. 2027 este noul termen stabilit pentru închiderea efectivã a celor douã unitãti miniere, Lonea si Lupeni, însã în lipsa avizului de la Comisia Europeanã mina Lupeni ar trebui închisã anul acesta, în luna septembrie. Abia la sfârsitul acestei luni, cei de la Complexul Energetic Hunedoara vor trimite documentatia cu modificãrile Consiliului Concurentei, care va notifica Comisia Europeanã.

“Relatia cu Comisia Europeanã are loc prin Consiliul Concurentei. Noi am obtinut aceastã promisiune de la Consiliul Concurentei cã nu sunt probleme urmând ca pânã la sfârsitul lunii sã finalizãm documentatia de re-notificare. Asta a fost întelegerea cu Consiliul Concurentei sã depunem o notificare la care Consiliul Concurentei va da un aviz favorabil si în functie de asta mergem mai departe”,  a declarat Stamin Purcaru, presedintele Consiliului de Administratie al CEH.  În ceea ce priveste notificarea pentru SIEG aceasta a fost transmisã. “Notificarea pentru SIEG a fost transmisã. În maxim o lunã de zile primim rãspunsul de la Comisia Europeanã  si sã vedem care sunt problemele si în functie de deciziile de acolo sã vedem care este planul nostru de actiune”, a mai spus sursa citatã. În lipsa unui aviz al Comisiei Europene privind modificãrile, cele douã unitãti miniere din cadrul CEH ar trebui sã îsi înceteze activitatea în acest an, în ultimul trimestru.

2-1

“Acea conventie a fost semnatã dupã ce ministrul a discutat cu Consiliul Concurentei, care a avut discutii cu Comisia Europeanã pe aceastã chestiune si s-a dat acceptul. Aceastã conventie s-a încheiat în baza unui accept. Trebuie modificate toate lucrurile privind închiderea exploatãrii miniere Lupeni pentru cã stim toti cã ea trebuia sã se închidã în septembrie, dar a fost prelungitã cu un an. Se lucreazã la acest material si încã nu este definitivat acel material si trimis la minister. Ministerul a fãcut acel memorandum pentru accesarea banilor în aceeasi formulã, adicã ducerea activitãtii cu productie pânã în 2018. O sã îi cer domnului Stancu sã urgenteze acest lucru. Este o formalitate. Dacã se întâmplã altceva, eu în secunda doi o sã plec cã nu putem minti asa. S-a fãcut si memorandumul pentru accesarea ajutorului de stat”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.  La nivelul societãtii existã o întârziere cu privire la elaborarea documentului care prevede modificarea programului de închidere a unitãtii miniere Lupeni. “AGA a aprobat transferurile de active care mai trebuiau fãcute pentru exploatarea minierã Lupeni si se modificã planurile de închidere a activitãtii si toate acestea dureazã. Sunt cifre, date noi,  trebuie fãcutã acea esantionare ca sã prelungim activitatea cât mai mult posibil într-un cadru cât mai consistent. Toate trebuie schimbate. Mina Lupeni nu se mai închide în septembrie, se închide anul viitor cu productie în decembrie. Totul trebuie schimbat, pentru cã ele au fost fãcute cu oprirea totalã a activitãtii anul viitor. Re-notificarea este formalitate, dar ea trebuie fãcutã”, a mai spus Darius Câmpean.

Conform programului initial, mina Lonea trebuia închisã în anul 2018, astfel cã aici modificãrile nu sunt majore.

Monika BACIU