În condițiile în care au luat măsuri drastice și în ciuda unui focar încă activ, angajații Complexului Energetic Hunedoara încă nu vor să se vaccineze. Deocamdată mai puțin de 2.000 sunt pe listele de vaccinare voluntară.
În urma unui sondaj de opinie, pe care angajatorul l-a făcut în rândul salariaților de la Complexul Energetic Hunedoara, a reieșit faptul că 46% dintre cei ce lucrează, fie la mină, fie în sistemul energetic, vor să fie vaccinați. Potrivit datelor oficiale, din totalul de 4.031 de angajați ai CEH, 1.893 doresc să se vaccineze. Aceasta înseamnă un procent de 46%. La sondaj au răspuns toți angajații prezenți la serviciu, cu excepția celor aflați în concediul de odihnă sau concediu medical. Angajații CEH sunt dintre cei ce intră în etapa a doua, iar administratorul special Cristian Roșu se află printre cei ce a acceptat vaccinarea și își va așteapta rândul.
Din cele 14 focare active în județul Hunedoara, unul este la Complexul Energetic, respectiv la Termocentrala Mintia. Aici mai sunt doi angajați infectați cu noul coronavirus, dar au fost mult mai mulți care au intrat în carantină, în izolare, ori chiar au fost internați din acest motiv.
Diana Mitrache