Complexul energetic Hunedoara are în vedere atribuirea unui contract unei societăți care să execute serviciile de întreținere a căii ferate uzinale. Este vorba de calea ferată proprietate a SE Paroșeni pe care se transportă cărbunele. ”Contractul presupune prestarea de servicii de întreținere curentă a căii ferate uzinale proprietate SE Paroșeni, cuprinsă între stația CFR Vulcan și până la stația de descărcare din incinta Sucursalei Electrocentrale Paroșeni”, arată documentul CEH. 182.128 de lei este valoarea contractului de servicii, iar ofertele se așteaptă până în data de 22 iunie, acesta având o valabilitate de 12 luni. Linia ferată industrială care aparține SE Paroșeni are o lungime constructivă de 5621,94 metri, compusă din 14 schimbătoare de cale ferată. Linia ferată este racordată la infrastructura feroviară stația Vulcan. Potrivit documentului, operatorul care va executa lucrările trebuie să dețină un aviz eliberat de Autoritatea Feroviară Română București ”astfel încât linia de cale ferată industrială proprietate Complexul Energetic Hunedoar SA-Se Paroșeni să fie menținută în toleranțele admise la exploatare pentru asigurarea unui grad de siguranță corespunzător, necesar pentru ca operatorul de manevră și transprot să poată să manevreze și să transporte vagoanele cu marfă în condiții de siguranță în funcționare și exploatare, astfel încât să nu se producă evenimente de cale ferată”.
Monika BACIU