A menajarea hidrotehnică din Defileul Jiului a adus administrațiile județene și locale din două județe, în instanță. Și, dacă la Gorj și Hunedoara au fost acționate în instanță Consiliile Județene, administrația de la Aninoasa, pe
teritoriul căreia se află hidrocentrala din Defileul Jiului, a ajuns la bară pentru că nu a eliberat o autorizație. Acum reprezentanții CJH spun că statul ar trebui să își asume total această construcție colosală.
Consiliul Județean Hunedoara a avut de rezolvat un litigiu pentru conservarea investiției din Defileul Jiului. Hidrolectrica a acționat în instanță, pentru investiția de acolo, administrațiile a două județe, Hunedoara și Gorj, dar cei de la noi au spus că doar au respectat legea și că acum statul român ar trebui să își asume tot ce s-a întâmplat acolo.
„Cred că este o investiție a statului român, care nu s-a finalizat. Statul român este cel care trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință ca să se finalizeze, fiindcă sunt foarte mulți bani băgați acolo. Nu mai depinde acum de constructori, ci depinde 100% de beneficiarul acestei lucrări, care e nimeni latul decât statul”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești a fost deja realizată aproape în totalitate, iar acum totul este conservat. Asta, pentru că ecologiștii vorbesc despre distrugerea unui râu, într-o zonă protejată.
La finalizarea proiectului, pe râul Jiu, dacă vor fi puse vreodată în funcțiune, centralele Dumitra dinspre Petroșani și cea de la Bumbești-Jiu vor avea o putere instalată totală de 65 MW și un aport energetic de 259 GWh/an. Valoarea totală a investiției se ridică la 230 de milioane de euro, iar acum trebuie conservată și sunt necesare mai multe avize. Ecologiștii nu vor, însă, să accepte că Jiul, în Defileul Jiului, va fi captat și fauna și flora vor fi, după cum susțin ei, distruse.
Diana Mitrache