Mai multi oameni din oras, dar si angajati ai primãriei, ori consilierii locali din Vulcan au venit la întâlnirea ce a prilejuit dezbaterea publicã pe bugetul orasului.
Cu 25 % mai putin sunt bani în buget pe anul acesta, iar primarul Gheorghe Ile le-a fãcut tuturor o expunere a prioritãtilor, marcând faptul cã ar putea fi vorba despre investitii, doar dacã vin bani din alte surse. „Trebuie sã vã spun cã au scãzut veniturile cãtre primãrie cu aproximativ 25 %, dar ne bazãm pe fondurile guvernamentale, cele judetene si fondurile europene pentru proiecte, asa încât contributia noastrã sã poatã echivala la proiectele pe care le vom accesa pe aceste fonduri”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Nu vor fi bani decât pentru continuarea unor proiecte începute, iar despre asfaltãri si drumuri bune a vorbit celor adunati în sedintã, primarul Ile.
„Prioritãtile sunt la lucrãrile începute pe care le continuãm în acest an. Vã dau exemplu Cartierul Traian, cele 3 blocuri de locuinte sociale. Douã finalizãm anul acesta si al treilea în curând, Mai este vorba de drumul din Dealul Babii, sau de cel spre Pasul Vâlcan, în zona care trebuie reabilitatã, drumul spre Crividia si alei si iluminatul public în toate cartierele. Acesta va fi reabilitat în tot municipiul Vulcan”, a mai adãugat Gheorghe Ile.
Oamenii care au venit la dezbateri au cerut investitii în parcuri, mai multe facilitãti pentru pensionari si fiecare si-a expus si motivele. Vor fi luate în calcul, însã, doar dacã bugetul va putea suporta finantarea.
Diana Mitrache