Multe specii de pești, raci, plante, dar și poluare cât cuprinde. Asta au găsit voluntarii care au studiat, „Pe firul apei”, pârâul Maleia. De altfel, un râu ce străbate centrul municipiului Petroșani. Au observat atenți și au tras concluzii: ecosistemul este stricat de oamenii care locuiesc pe malul apei, mai jos de poalele Parângului. Proiectul s-a încheiat la finele săptămânii trecute.
Pârâul Maleia poate și trebuie să fie pus în valoare, pentru că traversează centrul municipiului Petroșani și este doar poluat. O fac oamenii care au case, grajduri și locuințe de vacanță, cel mai probabil pe firul apei. Asta, pentru că nu mai puțin de 60 de țevi din care sunt deversate latrine, grajduri, ori chiar evacuări de ape uzate, au putut fi observate cu ochiul liber de voluntarii care au partiocipat la acest proiect. Mulți dintre ei sunt studenți la
urbanism și au fost extrem de încântați de comunitatea de aici.
„Noi suntem pionieri prin
astfel de proiecte, chiar și la nivel național, mai ales în comunități de felul acesta, mai marginalizate din perspectiva faptului că nu există un centru de proiectare peisagistică. Obiectivul nostru a fost conștientizarea, iar prin acțiunile de ecologizare, am reușit să cartăm fiecare situație .
Cred că sunt peste 60 de țevi active sau inactive, în teren. Noi transmitem informația către autorități”, a spus Mihai Danciu, membru Urban Lab.
Poluarea apei este vizibilă doar în zona locuită, pentru că, cei de la Apele Române au observat raci în apă, dar mai sus, spre munte, ceea ce denotă clar că apa este poluată doar în zona în care se învecinează cu locuințele
oamenilor. „Ne trebuie educația oamenilor. Uitați-vă după viituri, ce lasă acest curs de apă în urmă. A lăsat multe gunoaie și aș spune că, înainte de bani, ne trebuie conștiință și educație. Aici este problema. Ziceați de evacuările, aproape 60. Noi monitorizăm cursul Maleii și pot spune că e una dintre cele mai poluate
cursuri de apă din toată Valea Jiului, din cauzaacestor scurge necontrolate, a WC-urilor,
a grajdurilor, sau de la piața centrală. Mai sus puțin, am găsit raci. Știți ce însemană asta? Că apa e curată. Dar sunt mai sus de comunitate”, a adăugat șiu Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu, partener în acest proiect.
Apa Maleii a fost observată cu atenție, iar toate speciile de viețuitoare și plantele au fost și ele identificate. „Am învățat să recunaoștem plante pe malul apei, să recunoaștem cum se face un studiu asupra faunei. Studiul de caz a fost pârâul Maleia. Există apă în acest pârâu, chiar și aici, în față la Complexul Energetic Hunedoara. Nu raci, dar pești am găsit. Am avut ateliere cu un biolog și am luat puncte de pe parcursul pârâului. Chiar aici, în spatele Casei ianza, am prins o găleată de pești și am lansat un ghid cu speciile care sunt în apă. Dar este poluată, se simte și un mior urât din apă, dar mai jos de piață, unde este un mal natural, cu sălcii, nu am găsit pești. Poate că e o problemă acolo”, a spus și Bogdan Popa, coordonatorul implemntării proiectului „Pe firul apei”.
Voluntarii au construit,
cu studenții de la arhitectură,
filigorii, au încercat să aducă firul apei la îndemâna comunității. Și locul, după amenajarea acestor spații, a devenit mai frecventat. Tinerii liceeni au fost implicați în diverse concursuri și acțiuni de ecologizare, iar Maleia a fost studiată pentru prima dată,
identificându-se părțile bune,
dar și problemele.
Diana Mitrache