Un jandarm a salvat o căprioară, de pe marginea unui drum. Părea rănită și se refugiase într-un șanț.
„Speriată și cel mai probabil lovită de o mașină, o căprioară a fost observată pe marginea drumului, la intrare în municipiul Brad, în zona viaductului Luncoiu, în cursul dimineții de 26 noiembrie, în jurul orei 10.00, de colegul nostru plt. Ivașca Matheus, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal în zona respectivă.
Acesta a anunțat imediat cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dar și pe reprezentanții Gărzii Forestiere, și a rămas cu căprioara rănită până la sosirea acestora.
La fața locului s-au prezentat în scurt timp jandarmii montani aflați în serviciu din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos și reprezentanții Fondului de Vânătoare nr. 5 Valea Lungă.
Căprioara a fost preluată și transportată în localitatea Luncoiu de Jos, unde a fost evaluată de un medic veterinar, urmând a fi eliberată în mediul natural după ce va primi îngrijirile medicale necesare”, spune
Corina Păulean, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara