T ermocentrala Mintia a fos vândută în vara anului trecută. După ce pașii birocratici au fost parcurși, investitorul a început efectiv lucrările. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja,
consider că într-o perioadă de timp la Mintia se va vorbi, din nou, de produ-cerea de energie electrică.
”La Mintia lucrurile se mișcă foarte bine. Din ceea ce știu din teren investitorul deja a alocat o sumă de bani și lucrează cu o mare companie energetică și un mare furnizor de turbine acolo. Va exista o putere impresionantă de
1700 de MV putere instalată
și cred că în maxim doi
ani de zile vom putea vedea producție de energie la Mintia”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Reprezentanții Mass
Global Energy Rom,
companie care a achiziționat anul trecut termocentrala
de la Mintia, au anunțat un plan de investiții de peste un miliard de euro în transformarea acestei
termocentrale în următorii 3 ani.
Componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen.
Gazele de la Marea Neagră, care pot asigura în prezent deja zece la sută din consumul anual intern, vor transforma,
în următorii ani, țara
noastră, într-unul dintre cei mai mari producători de gaze din UE.
Monika BACIU