În ultima ședință a Consiliului Local de la Petroșani a fost aprobat proiectul în care sunt stabilite situațiile deosebite pentru acordarea ajutoarelor de urgență din bugetul local.

Pentru acordarea acestor sume de bani au fost enumerate și criteriile în baza cărora o persoană poate beneficia de ajutor de urgență. Astfel, se pot acorda ajutoare de urgență din bugetul local, familiilor sau persoanelor singure, după cum urmează: persoanelor singure/familiilor cu venitul lunar net pe membru de familie de până la 80% din salariul de bază minim net pe țară, ai căror membrii necesită tratamente și investigații medicale suportate din contribuții proprii, în baza recomandărilor (actelor) medicale şi a justificărilor cheltuielilor (chitanțe, facturi, bonuri fiscale, costul deplasării la clinici de specialitate din altă localitate); persoanelor care se confruntă cu probleme grave de sănătate, ce necesită intervenții chirurgicale, tratamente şi investigații medicale de lungă durată, în clinici de specialitate din țarā sau din străinătate, ale căror costuri depăşesc posibilitățile financiare ale familiei în baza recomandărilor (actelor) medicale şi a justificărilor cheltuielilor (chitanțe, facturi, bonuri fiscale costul deplasări); acordarea unui ajutor financiar în situația în care este necesară achiziționarea unor dispozitive medicale, destinate recuperării unor deficiente organice sau funcționale, care nu sunt gratuite in sistemul public de sănătate; ajutorul se acordă în completarea costurilor dispozitivelor, atunci când situația materială a familiei nu permite achiziționarea din fonduri proprii; acordarea unui ajutor financiar, ca sprijin de reintegrare socială, persoanelor care au fost condamnate penal, în termen de cel mult şase luni de la data eliberării din penitenciar; acordarea unui ajutor financiar pentru cheltuielile de înmormântare, ocazional de decesul unei persoane din familia beneficiară de ajutor de incluziune; acordarea unui ajutor financiar în cazul decesului unei persoane fără venituri şi fără aparținători legali sau ai căror aparținători nu au beneficiat de ajutor de deces.
Personalul din cadrul Direcţie de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Petroșani va efectua verificări în teren, în baza solicitări scrise a unui membru de familie sau a persoanei singure şi a actelor doveditoare privind situația deosebită pentru care se solicită ajutorul de urgență care va sta la baza dispoziției primarului de acordare a ajutorului de urgență.
Monika Baciu