C ălătorii din trenul Regio 2082 Petroșani- Craiova, au stat ore bune în stația CFR Petroșani, deși trenul aici avea stația de pornire în cursă. Oamenii și-au luat bilet, au urcat în vagoane și au constatat că trenul nu mai pleca. Abia atunci li s-a spus că locomotiva
s-a defectat și au așteptat un tren de la Craiova. Între timp, unii au renunțat la călătorie.

Oameni bolnavi, ori navetiști și bătrâni care voiau să ajungă în Gorj, spre exemplu, au fost surprinși de faptul că locomotiva trenului lor nu a mai mers. S-a stricat, au fost anunțați după zeci de minute petrecute în vagoane. Și ei doar au putut constata că, un alt tren, ce mergea în aceeași direcție, pleca. Ei erau urcați în trenul regio, fostul personal, iar pe lângă ei trecea Inter Regio, adică vechiul accelerat.
„Când vreau să mă duc, nu am cu ce. Am luat bilet și apoi am constatat că nu pleacă. Apoi am întrebat conductorul, de ce nu pleacă, că eu nu vedeam nicio locomotivă. A venit acceleratul, dar eu, dacă nu știam, eram în alt tren. Așa că am stat aici și am așteptat.
Zice că locomotiva s-a defectat și mecaniul nu
i-a anunțat la timp’, a spus unul dintre călătorii revoltați.
„A zis că va întârzia o oră și ceva. La 10 și ceva plecăm. Noi trebuia pe la 8. Din Craiova eu merg mai departe și pierd sigur legăturile”, a spus o altă doamnă.
„Au zis că e stricat. Nu e mare lucru.
Trebuia să aibă echipă de intervenție, că nu e mare lucru. Așa, să stăm noi atât…”, era supărat un alt călător.
Iar un altul a explicat că trebuia să ajungă la medic, dar nu mai poate, așa că a mers să îi dea la casierie banii pe bilete.
Asta, în timp ce
controlorul doar s-a scuzat. „Ce să vă spun? Am anunțat călătorii, așteptăm locomotiva. Nu am știu, că mecanicul făcea manevră să întoarcă locomotiva și ne-a anunțat că e defectă”, a replicat omul care controla biletele călătorilor.
Trenul a avut, doar până în stația Cărbunești, o întârziere de 96 de minute. Este, în mare, timpul pierdut până ce o locomotivă a fost reconectată la garnitura din stația CFR Petroșani. A fost locomotiva trenului pereche care a ajuns la Petroșani, din Craiova și care a pornit înapoi.
Diana Mitrache