”Copiii datorează respect părinților indiferent de vârsta acestora”- judecătorul care a emis un ordin pentru protejarea victimei . Femeia n-a mai putut suporta teroarea și a cerut ajutorul autorităților, după ce fiul ei a amenințat-o și
agresat-o timp de aproape un an, de multe ori chiar în fața celor doi nepoței.

Incidentele violente au avut loc în Lupeni, iar anchetatorii au cerut emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni. ”În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 14 .02.2023, în jurul orei 20.00, în timp ce reclamanta se afla în locuința sa, situată Lupeni, a venit fiul acesteia care a se afla sub influența băuturilor alcoolice și a început să-i adreseze injurii și amenințări cu acte de violență și de asemenea a lovit cu pumnul în ușa de la baie, provocând distrugeri.
Reclamanta a precizat că şi în trecut(aproximativ un an în urmă), au existat incidente de acest gen, în care fiul acesteia a provocat distrugeri în locuinţă, tot sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cu aceea ocazie a şi agresat-o fizic pe reclamantă. Instanţa reţine că aceste acte de violenţă fizică şi verbală au avut loc în prezenţa minorilor, respectiv a fiicei pârâtului în vârstă de 11 ani şi a nepoatei sale în vârstă de 3 ani”, se arată în dosar. Individul a recunoscut că devine violent după ce se îmbată și a spus că regretă, deoarece mama sa a fost cea care i-a fost alături mereu în cele mai grele momente şi a avut grijă de tatăl acestuia atunci când a căzut bolnav la pat. Instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani a admis solicitarea procurorilor și a victimei,
magistratul interzicându-i
agresorului să se mai apropie de mama sa timp de cinci luni.
”Instanţa consideră că copiii datorează respect părinţilor indiferent de vârsta acestora. Îndatorirea de respect există pe tot parcursul vieţii copilului, atât timp cât părinţii săi sunt în viaţă. O asemenea obligaţie
presupune să acţioneze cu grijă ca să nu-şi rănească părintele, să îl accepte aşa cum este, cu calităţile şi defectele sale, să fie sincer şi atent cu acesta. Având în vedere aceasta obligaţie de respect, chiar şi în ipoteza în care pârâtul ar fi fost provocat verbal sau fizic de către mama sa, nu se justifică un act de violenţă fizică a unui copil faţă de părintele său, cu atât mai mult a unui bărbat în puterea vârstei faţă de o femeie. Pârâtul având posibilitatea să plece, nu să exercite acte de violenţă faţă de mama sa, în condiţiile în care în locuinţă se mai aflau şi cele două copile minore”, a motivat instanța.