B olile copilăriei pot avea un impact major asupra celor mici. Ce trebuie să știe părinții despre vaccinare. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara vine în sprijninul acestora cu informații esențiale.

Rujeola, oreionul și rubeola sunt boli cu care nu e de glumit. Înainte de inventarea vaccinelor, aceste boli erau la ordinea zilei, în special în rândul copiilor.
În ceea ce privește rujeola, simptomele
asociate expunerii la virusul rujeolic includ erupția cutanată, tusea, secrețiile nazale, ochii iritați sau febra. Infecția cu acest virus poate provoca complicații
precum infecții ale
urechii, pneumonie, convulsii, leziuni ale
creierului, iar, în unele cazuri, chiar decesul.
În cazul oreionului, simptomele care apar la infecția cu virusul urlian includ febra, durerea de cap, durerile musculare, pierderea poftei de
mâncare, și inflamarea glandelor salivare.
Complicațiile infecției cu acest virus includ
surditatea, meningita (infecția membranelor care învelesc creierul și măduva osoasă),
inflamarea dureroasă a testiculelor sau ovarelor, și mai rar sterilitatea.
Virusul rubeolic induce simptome precum erupția cutanată, artrita și febra moderată. Dacă o femeie gravidă se îmbolnăvește de rubeolă, există riscul să piardă sarcina sau să nască un copil cu malformații congenitale severe.
Vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR) protejează copiii de toate cele trei boli care le pun viața în pericol.
Monika BACIU