C el de al 4-lea bazin didactic, cel care se construiește la baza de agrement de la Straja, este pe ultima sută de metri. Primarul spune că a fost pe șantier, că a văzut prograsul real al lucrărilor și că acum caută soluții optime pentru ca acolo să measrgă și turiștii din Straja și copiii din Lupeni. Iar pentru asta va pune la dispoziție inclusiv autobuze.

După ce în primăvara anului trecut
s-au făcut primele măsurători topografice, construcția bazinului de la Lupeni, chiar la baza telegondolei, a prins contur și mai are puțin până va fi finalizată.
„Este îmbucurător că am reușit să obținem finanțarea de aproape
3 milioane de euro, cu toate ajustările de preț. Firma lucrează foarte, foarte bine. Sunt bine pregătiți. Deja se lucrează la încălzire, instalația electrică este trasă și urmează ultima etapă. Va fi montată gresia, faianța și mobilierul va fi adus. Vestiarele vor fi și ele pavate cu tarchet”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Prin construirea bazinului de înot din Zona Agrement, primarul din Lupeni spune că va crea condiții atât pentru relaxare în timpul liber, dar și pentru cei care doresc sa practice sport de performanță la nivel competițional.
Taberele din Straja și turiștii care vin acolo vor avea și ei acces, așa cum acces, poate chiar gratuit, la lecții de înot, vor avea și copiii din acest municipiu, cărora le va fi asigurat și transportul până acolo. „O să includem copiii să vină în număr cât mai mare aici, dar și adulții din Lupeni. Vom pune la dispoziție
autobuze, atunci când vom inaugura bazinul, așa încât să ducem copiii în perioadele deschise pentru ei. O să încercăm să angajăm profesioniști acolo, iar copiii care nu au posibilitatea de a urma cursurile să meragă gratis. Căutăm o formulă pentru asta”, mai spune
primarul Lucian Resmeriță.
Stațiunea de munte Straja este una dintre principalele zone de atracție
pentru schiori, iar construcția unui bazin de înot, la baza muntelui, ar putea fi exact ceea ce mai lipsea, pentru că turiștii să găsească aici un pachet complet.
Lucrarea este finanțată prin Compania Națională de Investiții.
Diana Mitrache