Tânărul care a lovit cu sălbăticie o adolescentă, condamnat de Judecătoria Hațeg la o amendă penală, a fost absolvit de vină la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța superioară a dispus încetarea procesului penal după ce a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Altercația dintre cele două eleve a avut loc în anul 2018, în sala de clasă a unității școlare din Hațeg. ”În apărarea inculpatei a sosit fratele acesteia, care a reacționat violent, lovind-o cu pumnul în zona capului pe (n.r. victimă) care a căzut la podea. Cu toate că (n.r. victima), se afla la podea, fiind lipsită de apărare, inculpatul a lovit-o cu piciorul peste cap, iar când a încercat să o lovească din nou a intervenit un martor, care l-a condus în afara sălii de clasă”, se arată în dosarul de anchetă. În fața instanței de judecată, agresorul nu a recunoscut fapta comisă în faza de urmărire penală, dar a admis că ar fi împins-o pe partea vătămată despre care a crezut că vrea să îl zgârie. În instanță având ultimul cuvânt a arătat că regretă săvârșirea faptei. Cele două tinere au scăpat de răspunderea penală întrucât a intervenit prescripția. În ceea ce-l privește pe bătăuș, pentru că avea 18 ani la momentul comiterii infracțiunii, instanța de judecată l-a condamnat la pedeapsa de 150 de zile-amendă penală. A atacat soluția Judecătoriei Hațeg la Curtea de Apel Alba Iulia, unde s-a dispus încetarea procesului penal. Totuși, instanța de apel a menținut soluția Judecătoriei Hațeg în privința daunelor morale pe care trebuie să le achite victimei.