Un bărbat în vârstă de 77 de ani a fost lovit cu brutalitate de un tânăr de 28 de ani pentru simplul fapt că ar fi condus corect și a respectat indicatoarele rutiere. În fapt, incidentul a avut loc pe o stradă din cartierul Peștișul Mare, marți dimineața, în jurul orei 9.25. Polițiștii au fost sesizați inițial că ar fi avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme. Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara spune că poliţiştii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 77 de ani, din municipiul Hunedoara, în jurul orei 09:15, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, ar fi fost claxonat de șoferul unui autoturism care se deplasa în spatele său, pe motiv că rulează cu viteză prea mică. “Ulterior, după ce a parcat maşina în cartierul Peștișul Mare, bărbatul de 77 de ani a coborât din mașină pentru a merge la niște cunoștințe, iar lângă autoturismul său a parcat șoferul autoturismului care l-a claxonat, care a coborât din maşină şi l-a lovit cu pumnul în zona feței, după care a lovit portiera stânga-față a autoturismului septuagenarului cu piciorul și i-a rupt maneta ștergătoarelor. Bărbatul de 77 de ani a fost transportat la o unitate medicală din municipiul Hunedoara în vederea unui consult medical de specialitate, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere”, declară Bogda Nițu. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut preventiv, pentru 24 de ore.