Bacalaureat ziua 2

Miercuri a fost a doua zi din sesiunea de toamnã a Bacalaureatului. Numai în Valea Jiului, aproape 300 de tineri s-au înscris pentru aceastã sesiune si, în ziua a doua, a fost mult mai aglomerat, ca la limba românã.
Curtea Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida, locul în care s-a sustinut aceastã sesiune, a fost plinã de cei care au dat examenul, ori de cãtre cei care i-au asteptat.
Dupã o orã si jumãtate, timpul regulamentar de stat în sala de examen, au iesit si absolventii, nu toti foarte optimisti. „Nu a fost greu!”, a fost reactia celui care a iesit primul din liceu, dar care a recunoscut cã mai mult de 7 nu crede sã ia. „La matematicã am dat. Mai usor ca prima datã, în varã”, a spus un alt absolvent care crede cã va lua acum examenul. „A fost greu, nu prea usor. Matematicã am dat. În varã nu am dat, asa cã nu stiu cât de greu a fost atunci, dar cam de 5 am fãcut. Putin peste 5”, a spus un alt absolvent.
„Nu a fost greu, pentru cât m-am pregãtit. Primele douã subiecte le-am fãcut. La ultimul nici nu m-am uitat, cã nu m-am priceput. Am dat prima datã Bacalaureatul, acum. În varã nu m-am prezentat. Sper un 6. Am fãcut meditatii si nu pot mai mult de 6, sper sã iau examenul”, ne-a spus o altã domnisoarã.
Candidatii la sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat au avut, luni, proba scrisã de Limba si literatura românã, marti au sustinut probã la limba si literatura maternã, miercuri (22 august) proba obligatorie a profilului, iar în 23 august  urmeazã probã la alegere a profilului si specializãrii. Cei mai multi dintre cei care au iesit primii din sala de examen au dat la matematicã si mai toti sperau sã promoveze acum acest examen al maturitãtii.
Diana Mitrache