A început prima sesiune a examenului national de bacalaureat pentru absolventii claselor a XII-a. Prima probã vã fi cea a competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã, iar absolventii s-au arãtat, la iesirea din sãlile de examen, multumiti de prima probã la care au participat.
„M-am trezit cu emotii, dar am vãzut aici fete cunoscute, profesorii mei si colegii si m-am descurcat. Au fost subiecte de nivel mediu, nici grele, nici usoare si eu, personal, m-am descurcat”, a spus unul dintre primii elevi care au scãpat de probã oralã.
„A fost ok. Am mai fãcut foarte multe subiecte si în clasã, dintre cele de pe bilet si nu a fost greu pentru noi”, a spus o altã absolventã, care s-a referit mai mult la subiectele pe care le-a discutat cu profesorii din comisia de examinare. „A fost foarte usor si chiar nu mã asteptam sã fie asa usor. Eu m-am pregãtit destul de mult. Mai am putin de studiat la limba românã, dar sunt pregãtit pentru orice”, a conchis un alt absolvent.
Conform calendarului de examen, proba competentelor lingvistice de comunicare oralã în limba românã se va desfãsura si pe 4 iunie. Competentele digitale ale adolescentilor vor fi testate pe 7, 10 si 11 iunie. Probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oralã într-o limbã de circulatie internationalã vor fi 12 si 13 iunie. Pentru a fi admisi la examenele scrise ale Bacalaureatului, absolventii de liceu trebuie doar sã se prezinte la aceste teste, cum a fost cel de luni, deoarece nu sunt notati, ci primesc calificative care le certificã nivelul de competentã. Probele scrise vor începe pe 1 iulie cu examenul la limba românã. Pe 2 iulie este programat examenul scris la limbã maternã, o zi mai târziu proba obligatorie a profilului, iar pe 4 iulie, cea la alegere. Rezultatele vor fi afisate pe 8 iulie. Pentru a promova sesiune candidatii trebuie sã obtinã minimum 5 la fiecare disciplinã si media generalã 6. Absolventii de liceu care nu vor promova aceastã sesiune se vor putea înscrie pentru sesiunea de toamnã. Înscrierile se vor face în perioada 15-19 iulie. Cea de a doua sesiune a examenului national de bacalaureat va începe pe 21 august cu probele scrise si se va încheia pe 7 septembrie.
Diana Mitrache