S tația de tratare a apei de pe Taia este cea mai modernă la ora actuală. A fost făcută recepția finală, iar acum, spre comparație, aici apa poate fi furnizată și la turbidități de aproape 3000 de unități. Ea deservește estul Văii Jiului, până în Cartierul Aeroport al Petroșaniului și aici s-au investit, în ultimii ani, nu mai puțin de  22 de milioane de lei.

Sisteme moderne și de ultimă generație sunt acum montate în stația de traatre a apei de pe Taia. Aici s-a desfășurat, în ultimii ani, un proiect european, care a adus la standarde europene de ultim moment, toată aparatura existentă. Așa că Valea Jiului are aici cel mai modern sistem de tratare a apei.
Proiectul a fost făcut pe fonduri europene, dar a fost susținut și de Consiliului Județean Hunedoara și Consiliul local Petrila.
„Venind aici, după mult timp, parcă vin
într-o stațiune, așa frumos arată. Este benefică investiția pentru că, aici, în momentul în care
turbiditatea apei ajungea la maxim 150-200 de unități, apa se oprea. Acum, turbiditatea poate depăși și 3000 și stația merge bine. Sigur că și cheltuielile vor crește, dar este important că cetățenii din Valea Jiului vor avea
o apă de cea mai bună calitate”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Iar prezent la ziua inaugurării a fost și
primarul Vasile Jurca, cel care a avut primul loc de muncă aici. Iar asta l-a făcut să vadă și mai bine schimbarea adusă de investițiile de aici.
„Pot să vă spun că vin cu plăcere la această stație, unde a fost primul meu loc de muncă și văd că lucrurile s-au schimbat în totalitate, față de ce era în 1991, când m-am angajat aici. Sunt surprins să aud că se lucrează la o turbiditate de 2.700, în condițiile în care la 200 eram nevoiți să oprim stația și aveau de suferit cetățenii din Petroșani și Petrila. Acum, la cât este de tehnologizată și la cât s-a investit nu ar trebui să mai avem probleme la această stație”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Turbiditatea este dată de faptul că apa care este tratată aici vine de pe Taia, un loc unde în amonte sunt exploatări forestiere, iar ploile, ori topirea zăpezilor fac mereu apa de aici să fie tulbure. Dar noul sistem care funcționează aici este cel mai modern, apa este tratată corespunzărtor și chiar mineralizată, trecută și prin filtre cu cărbune activ, iar calitatea este mult crescută.
„Stația are o vechime de 48 de ani. Acum 23 de ani am făcut niște investiții minore, pentru că stația chiar nu mai putea funcționa. Iar acum, datorită reglementărilor europene a fost obnligatoriu să o reabilităm. Alternativa era să o închidem, pentru că era uzată și fizic și moral. Avema și cțte 8 ore oprită stația și aveau probleme cu alimentarea populației. Acum, avem 19 obiective noi, două vechi au fost demolate și încă 5 structuri reabilitate”, declară Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Acum, imediat ce a fost finalizat și proiectul de reabilitare a sistemului de aducțiune în Petrila, stația de la Taia devine funcțională la capacitate maximă și efectele se vor vedea oricând vor fi probleme. Asta, pentru că stația poate să preia inclusiv sistemul de alimentare până în Cartierul Aeroport din Petroșani.
„Dacă avem probleme cu alimentarea cu apă în Cartierul Aeroport, putem duce apă potabilă din Taia. Asta, până acum un an, nu se putea. Acum Am reabilitat decantorul radial, iar cel lamelar este unul nou. El și-a dovedit deja eficiența la Valea de Pești și la Jieț. De aceea am optat pentru același tip, dar mult retehnologizat. Pârâul Taia, dacă avem tubidități de până în 10, la ploi torențiale, în maxim 2 ore turbiditatea ajunge peste 1.000, chiar 2.700, am avut record”, mai spune managerul Apa Serv Cristian Ionică
La Taia este singura stație din sistemul Văii Jiului, unde în stația de decantare, pe lângă nisipul cuarțos folosit, este și cărbune activ, filtre ce ajută la îndepărtarea substanțelor organice, ce nu se văd cu ochiul liber.
„Aceste filtre, care sunt primele filtre de acest fel d ela noi, și-au arătat deja eficiența. Iar la partea de spălare a filtrelor și a decantorului, toate echipamentele sunt noi, de ultimă generație, așa încât orice intervenție a omului să fie minoră, fiind controlate doar electronic. Dacă se întâmplă ceva cu sistemul, abia atunci intervenim semi-automat. Pot fi decuplări de curent, la trăznete, iar în milisencuda următoare intră generatorul, așa că programul de funcționare trebuie acționat de la pupitre. Iar dacă se întrerupe și acest sistem, putem ajunge clasic, la fiecare pompă în parte și nu suntem nevoiți să oprim stația”, afirmă Ionică.
Există și o stație de nămol, practic un nisip foarte fin, care este și el modernizat cu prese-bandă. Iar dezinfecția se face și ea în sistem automat.
„Dacă la celelalte stații funcționăm cu niște prese rotative ce au creat mari probleme, cee de aici sunt eficiente și ușor de întreținut. Iar un alt obiectiv nou este clorinarea, practic, dezinfecția apei, care este monitorizată și la
predecantare și la filtrare. Echipamentul lucrează în buclă, indiferent de debit, automat. Dacă instalația se defectează, există și alternativa cu pompe dozatoare”, mai zice
managerul Apa Serv Valea Jiului.
Stația de tratare a apei a devenit funcțională pe deplin în aceste zile și investiția se ridică la peste 22 de milioane de lei. Efectele le vor simți toți cei care locuiesc de la Cimpa până în Cartierul Aeroport al municipiului Petroșani.
Diana Mitrache