Cu două parcuri naturale, în Defileul Jiului și Retezat, județul Hunedoara a intrat într-un top al pădurilor virgine și cvasivirgine din țara noastră. Doar că, așa cum spun cei de la Agenția de Protecție a Mediului, suntem la un pas de infringement. Adică, nu îndeplinim condițiile impuse, ca obligație, de UE.
787 de hectare de pădure cvasivirgină din județul Hunedoara vor fi introduse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine. Propunerea a fost avizată favorabil de Garda Forestieră Timișoara și a fost înaintată către Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură. Aici intră zone localizate pe raza Ocolului Silvic Retezat (precum pădurea Lăpușnicul Mic, Bârnău și Izvorul Bucurei), dar și pădurea Ocolului Silvic Petroșani (în zone precum Silvei, Mija Mare, Mija, Jieț și Ursului). Doar că lucrurile sunt ceva mai complicate acum și în mai toate aceste zone sunt, oficial, sau nu, exploatări forestiere, pentru că Agenția de mediu nu mai poate controla nimic.
„Amenajamentele silvice sunt, pentru pădure, exact ca planuul urbanistic general pentru oraș. Până anul trecut avizele de mediu pentru amenajamentele silvice se dădeau după o anumită procedură, dar comisia europeană a constatat că nu este corect, deoarece administratorii pădurilor, respectiv ocoalele silvice emit autorizații de exploatare înainte ca autoritățile de mediu (APM), să emită avizul de mediu. Și, în acest context, a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere, așa încât România să își remedieze procedurile”, a spus Georgeta Barabaș, director Agenția Națională de Mediu Hunedoara.
Până în anul 2019, din padurile proprietate publică a statului administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva s-a recoltat lemn în volum total de 9,4 milioane de mc.
Pentru anul 2020, luând în considerare prevederile amenajamentelor silvice, amplasarea lucrărilor silvice programul de recoltare a masei lemnoase, din fondul forestier proprietate publică a statului, erau în planul de exploatare 9.5 milioane de mc.
„Din 2017, Ministerul Mediului a decis că APM –urile nu mai pot să dea autorizații de mediu pentru exploatările forestiere. Nu pot să spun nimic, doar ce spun ONG-urile de mediu”, a mai adăugat Georgeta Barabaș, director Agenția Națională de Mediu Hunedoara.
Proiectul pentru avizarea exploatărilor forestiere este acum în dezbatere publică, tocmai pentru ca din astfel de zone să nu mai poată fi tăiată oricum pădurea.
Diana Mitrache