Spitalul de la Vulcan poate intra lejer într-un top al spitalelor cu cei mai mulți medici veniți de peste hotare. Unii sunt aici de ani buni și s-au adaptat vieții din Valea Jiului, iar fără ei, managerul spune că nu se descurca în pandemie.
Unul dintre cei mai importanți medici de la Vulcan este cel de la secția de boli infecțioase. Doar că el este din Yemen, cu cetățenie română, așa cum îi place să ne spună. A stat, mai ales în ultimul an, fără să își ia concediu și a luptat în fiecare zi cu acest inamic invizibil, numit COVID-19.
„Eu mă consider român, că am stat aici de 30 de ani aprooape. Nici nu am stat acasă, unde m-am născut. Am lucrat întâi la Craiova, la Vâlcea, Băilești și la Vulcan sunt de 11 ani”, a spus Adel Jadan, medic specialist infecționist.
Medicul infecționist spune că a trecut prin multe, că s-a adaptat vieții de la noi și că acum e ca acasă aici.
„Să știți că m-am adaptat foarte bine. Mi-au plăcut oamenii. Clima e frumoasă aici. La Craiova, vara e foarte cald”, mai spune medicul Jadan. Este medicul care are, poate, cele mai multe zile de concediu neluate, 100.
„Nu am reușit să îmi iau concendiu, că a venit COVID-ul și un an de zile m-am luptat cu asta. A fost greu și încă e o perioadă grea, că nu știm ce ne rezervă viitorul”, a mai spus medicul infecționist. Îi lipsesc doar părinții și fiind departe de ei, ajunge rar să îi vadă. De 6 ani nu și-a mai văzut familia.
Dar la Vulcan, acolo unde doctorul Jadan le recomandă tururor să vină, mai sunt și alți medici străini.
„Avem, pe secția de obstetrică-ginecologie, pe dr Ramsi. Urmează să vină la Pediatrie un alt medic din Djibouti, Abdi, un oncolog, dr Hodan. La Urologie, dr Saleh, la microchirurgie plastică și reparatorie, pe dr Bulbul Khaled. Să știți că mă bucur că aleg spitalul din Vulcan. Sunt profesioniști și ei își respectă foarte mult pacienții”, a spus și George Bălțatu, directorul Spitalului Vulcan.
În România se vorbește despre medici care pleacă spre alte țări ca să muncească, dar în Valea Jiului este exact invers.  Aici ajung mai mereu medici străini, formați, ce-i drept, tot în țara noastră, ca specialiști. „România, încă de diniante de 89 era cunoscută ca un formator de cadre medicle. Lucrurile funcționează. Eu sunt foarte mulțumiți de toți și asta nu înseamnă că medicii români sunt mai prejos. Dar, echipa e foarte bine sudată, iar noi vrem să aducem cât mai mulți medici aici”, mai spune managerul spitalului de la Vulcan.
E greu să aduci medici de oriunde la câte un spital, mai ales cum este cel din Valea Jiului, însă, cei care sunt acum aici și care au venit cu ani în urmă din diverse colțuri îndepărtate ale lumii, și-au făcut un renume.
Diana Mitrache