În fața unităților miniere, ortacii au scos lopețile și ciocanele pneumatice ruginite, cu care sunt nevoiți să lucreze. Au scris pe bannere: „După o viață de muncă în întuneric și după pensie vreți să fim tot în întuneric?”. Așa că au cerut pensii corelate cu munca.

Minerii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă, de lipsa materialelor, dar și de salariile pe care le iau. Un miner de la mina Lupeni spune că lucrează în mină de 10 ani și câștigă 3. 033 lei. Bărbatul susține că în mină nu are cu ce lucra, este nevoit să facă improvizații și să își cumpere diferite materiale din banii proprii. Un alt miner care numai ce a ieșit din subteran spune că în subteran sunt 5 kilometri de mocirlă, că toți se chinuiesc să muncească, iar salariile sunt jalnice. Practic, toți minerii pe care îi întrebi spun același lucru, că nu au cu ce lucra, că viața e grea și că nu este corect ceea ce se întâmplă. Speranțe nu au deoarece spun că sunt foarte puțini ca număr și nimeni nu îi mai bagă în seamă.

Minerii au demarat protestele solicitând, pe de o parte, salarii mai mari, iar pe de altă parte să atragă atenția asupra  problemelor ce vor apărea în cazul în care Legea Pensiilor va trece în actuala formă  de Camera Deputaților. Potrivit președintelui sindicatului Muntele, Darius Cimpean, noua lege a pensiilor presupune, pentru mineri, mărirea vârstei de pensionare de la 45 de ani la 47 de ani, și micsorarea cuantumului pensiei în condițiile în care minele se închid. (pe larg în editiile noastre viitoare)