P este 32 de milioane de lei pentru instituțiile de cultură hunedorene. Vor avea loc și o serie de evenimente
culturale în 2023, iar o parte dintre aceste edificii sunt în
curs de reabilitare, pentru a deveni funcționale la stanrde europene. Iar asta nu poate decât să-i bucure pe artiștii de la noi, care sunt gata să ofere publicului spectacole de anvergură.

După ce, recent, au fost fina-lizate lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din Municipiul Hunedoara, proiect în valoare de 15,5 milioane de lei (contribuția CJ Hunedoara fiind de 12,8
milioane de lei), administrația județeană se pregătește să finali­zeze în acest an, o nouă investiție. Este vorba despre lucrările de reabilitare a Castelului Nopcea din Săcel, proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, în valoare de 11,5 milioane lei, sau de viitorul muzeu de la Orăștie, cu o vechime de aproape 200 de ani, proiect pentru care sunt alocați 19,5 milioane de lei prin Programul Operațional Regional.
Dar sunt și bani pentru teatrul din Petroșani, instituție culturală ce va primi 11,1 milioane de lei pentru reabilitare. Iar asta nu poate decât să îi bucure pe artiștii de la noi, care, așa cum spune directorul Centrului Cultural și de Artă Hunedoara, Ciprian Roman, sunt gata să încânte
publicul cu zeci de spectacole, aceste săli fiindu-le absolut necesare.
„Anul 2023 este un an plin de evenimente, în sensul că
spectacolele vor crește și vor fi de calitate. Anul care a trecut, am avut peste 40.000 de beneficiari, adică am avut 40.000 de oameni prezenți fizic la manifestările noastre, fără a-i socoti pe cei de pe rețelele de socializare, televiziuni și așa mai departe. Ori asta, pentru noi este îmbucurător. În Hunedoara s-au redeschis săli de spectacol, care arată la un anumit nivel. Vorbesc despre Casa de cultură din Hunedoara, cinematograful Zarand din Brad, sau cel de la Lupeni, acolo fiind și Palatul Cultural. Urmează Orăștie, iar asta, pentru noi, ca instituție de cultură, ne bucură. Și noi și actorii din celelalte instituții, avem locurile potrivite unde să aducem artiștii în fața publicului”, declară Ciprian Roman, directorul Centrului Cultural și de Artă Hunedoara.
Potrivit unui raport întocmit de Consiliul Județean Hunedoara, Serviciul Proiecte, Strategii și Politici Europene a obținut finanțări pentru 12 noi proiecte. Este vorba despre clădirea cu spații muzeale și anexe, ori calea de acces spre situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, proiect de 11,3 milioane lei.
Tot aici va fi reabilitată și intrarea în Forul lui Traian din situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, pentru asta fiind alocată suma de 12,6 milioane lei. În plus, se vorbește despre
digitalizarea în cadrul Traseului Castrelor Romane a Castrului Roman Cigmău și a Castrului Roman Micia; Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Terasa X , proiect de 11,3 milioane lei.
Există bani și pentru
digitalizarea, în cadrul Rutei Cetăților, pentru cetățile dacice Costești – Cetățuia, Costești – Blidaru și Bănița, pentru
conservare, restaurare și punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Drumul pavat din zona sacră.
În faza de elaborare a documentației se află proiectul Creșterea eficienței și reabilitarea imobilului Castelul contelui Joszika din Brănișca.
În plus pe lista evenimentelor din acest an au fost cuprinse, ca de obicei: Festivalul Opera Nights, Serbările Naționale Țebea, Festivalul Național de Interpretare „Drăgan Muntean”, Festivalul de reconstituire istorică DAC FEST, Festivalul „Călușerul Transilvănean”, Festivalul
Cetății Mălăiești, Noaptea muzeelor, Noaptea bibliotecilor, Salonul hunedorean al Cărții, Concursul Citești și Câștigi, Zilele Artei Bizantine, Sesiunea Anuală de Comunicări
Științifice a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva – Micia Rediviva.
Toate aceste evenimente și proiecte de finanțare pot fi
consultate și pe pagina Consiliului Județean Hunedoara.
Diana Mitrache