D upă ce și-a însușit tainele fotbalului la juniorii Jiului, cu antrenorul Romulus Leca, Aurel Buză, Anton (Adi) Coșoreanu sau Nae Grecu, Cornel Irina ajunge la seniorii Jiului în sezonul 1996 – 1997 sub bagheta antrenorului Liță Dumitru într-un 0 – 6 de tristă amintire al F.C Brașov, când a fost introdus la…. 0 – 5 în locul lui Aristică Cioabă.
Va rămâne la Jiul până în 2005, trecând prin „mâna” mai multor antrenori (Gigi Staicu, Ion Ion, Dumitru Marcu, Ioan Dosan, Marin Tudorache, Ionuț Popa, Gigi Mulțescu etc.).
Cu peste 200 de meciuri în Divizia „A” și „B”, Cornel Irina va cocheta și cu Unirea Alba Iulia, Corvinul Hunedoara, Minerul Lupeni, Retezatul Hațeg sau Minerul Uricani.
A antrenat echipa de seniori a Jiului în 2017 – 2018 în Liga a IV –a Hunedoara, timp de 8 etape.
Prin implicarea sa în fotbalul Văii Jiului se poate spune despre Cornel Irina că-i poate fi socotit un nume de referință în fotbalul acestei zone, motiv pentru care, pentru cei 46 de ani împliniți, îi spunem La Mulți Ani!
GENU TUTU