Dupã ce a intrat în insolventã, Aninoasa ar mai putea înregistra o premierã, respectiv retrogradarea voluntarã din rangului de oras si trecerea la cel de comunã. În toamna acestui an, aici ar urma sã se organizeze un referendum pe aceastã temã.

“M-am gândit foarte serios, iar eu chiar agreez aceastã idée, sã trecem de la statutul de oras la cel de comunã. La discutiile mele purtate cu cetãtenii, cei mai multi vor pentru cã le mai scad si impozitele. Sunt fonduri mai multe si mai usor de accesat pe spatiul rural decât pe cel urban. Mai mult decât atât, multe de firme mari de Valea Jiului, patroni seriosi, foarte cunoscuti, mi-au spus cã se vor transfera cu firmele pe Aninoasa dacã vom trece la stadiul de comunã. Pe noi ne-ar avantaja”, a declarat Nicolae Dunca, primarul Orasului Aninoasa.

În câteva luni, edilul localitãtii spune cã va face un referendum, cu bani de la toate partidele, pentru cã de la primãrie n-ar de unde, si va consulta populatia. “O sã convoc toate partidele politice de pe  raza orasului  ca sã desemneze membrii partidelor politice pentru referendum, care sã fie plãtiti de partide, pentru cã nici aici nu avem bani. Noi vom demara toate procedurile legale pânã în toamnã, iar prin octombrie, noiembrie, sã si facem acest referendum”, a mai declarat Nicolae Dunca.

Orasul Aninoasa, conform ultimelor date, are o populatie de 4575, astfel cã, acest punct de vedere se încadreazã la rangul de comunã. Pentru ca o localitate sã devinã oras, are nevoie, tot conform legii adoptatã în 2007, de cel putin 10.000 de locuitori. Aninoasa  a fost declarat oras la data de 2 mai 1989, atunci când avea  o populatie de 7800 de localnici.

Luiza Andronache