Echipele de paramedici de la Salvital au ajuns din nou în Valea Jiului. De această dată, la Lupeni. Toți cei care au dorit să știe cum stau cu sănătatea au fost așteptați la caravană.

A fost rândul celor de la Lupeni să găzduiască miercuri caravana Salvital și zeci de oameni au venit să își verifice câțiva parametri ce țin de sănătatea lor. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, Caravana SALVITAL a ajuns în Municipiul Lupeni, la Clubul Pensionarilor ( zona BCR), pentru evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, în cadrul proiectului susținut de Consiliul Județean Hunedoara și cu sprijinul Primăriei Municipiului Lupeni. În cadrul caravanei, oamenilor care vin le sunt oferite GRATUIT următoarele consultații:
– măsurarea glicemiei;
– măsurarea temperaturii corporale;
– măsurarea tensiunii arteriale;
– efectuare spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare;
– efectuare electrocardiogramă EKG pentru identificarea problemelor cardio;
– efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante.
Joi, paramedicii de la Salvital sunt la Petroșani, în Cartierul Colonie, la Școala Gimnazială nr 2.

Diana Mitrache