N u avem focare de pestă porcină, dar în luna mai, pentru abateri la igienă, inspectorii sanitari-veterinari au dat amenzi mari.

Vorbim despre un cuantum total de 109.300 de lei. Potrivit DSVSA, la bilanțul pe luna mai, au fost verificate un număr de 728 de unități alimentare și de producție, iar pentru deficienlele constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, precum și 17 avertismente.
Inspectorii au urmărit modul cum sunt respectate condițiile de funcționare și înregistrare – autorizare a unităților, siguranța alimentelor, pentru că s-a urmărit modul de producere, depozitare și comercializare a produselor alimentare de origine animală „Au fost
verificate un num[r de 379 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: -igienă și întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de producție, depozitare și comercializare a produselor alimentare, manipulare, etichetare și depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare. În urma neconformităților constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în cuantum de 81.800 lei, precum și 4 avertismente, la cei care au ferme de animale. În total, au fost verificate un număr de 349 obiective, fiind cons­tatate următoarele deficiențe: animale neinregistrate și neidentificate corespunzător, păstrarea necorespunzătoare a evidențelor sanitare veterinare, nerespectarea măsurilor de profilaxie, vânzarea și cumpărarea de animale fără documente, motiv pentru care au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în cuantum de 27.500 lei, precum și 13 avertismente”, se arată în comunicatul DSVSA Hunedoara.
Inspectorii mai spun că în luna mai 2O22 nu au fost confirmate focare de PPA (Pestă Porcină Africană) la porcii domestici, dar nici cazuri la mistreți. „La nivelul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au fost analizate un număr de 11.302 probe din care 1018 pe domeniul siguranței alimentelor”, mai spun inspectorii DSVSA Hunedoara.
Diana Mitrache