Premierã ”taxabilã” la Lupeni. Administratia localã din Lupeni a instituit o taxã ineditã la nivelul Vãii Jiului. Este vorba de perceperea unei taxe pentru eliberarea certificatului de atestare a edificãrii constructiei. Adicã, pe limba reprezentantilor administratiei locale din Lupeni, este vorba de o hârtie care îi foloseste proprietarului pentru a-si întabula imobilul.
”E vorba de o constructie finalizatã si omul vrea sã îsi întabuleze casa. Nu o poate face fãrã acest act. Era si înainte, dar acum am decis sã percepem taxã. Practic pe hârtia ce îi este eliberatã de primãrie va scrie din ce e fãcutã casa, spre exemplu la parter e lemn, si sã zicem cã acoperisul este din tablã”, a declarat viceprimarul municipiului Lupeni, Cornel Lungan.
Conform notei de fundamentare a proiectului de hotãrâre al cãrui initiator este primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeritã, aceastã taxã va fi perceputã pe motiv cã existã foarte multe cereri de acest gen.
”Având în vedere afluxul mare de cetãteni care solicitã eliberarea unor certificate de atestare a edificãrii constructiei, iar aceste certificate, pânã în prezent, au fost eliberate în mod gratuit, consider introducerea unei taxe pentru eliberarea lor”, se aratã în nota de fundamentare semnatã de primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeritã.
Existã si o solicitare în acest sens venitã din parte celor de la biroul de Urbanism al Primãriei Lupeni.
”Luând în considerare faptul cã în ultimul timp au fost eliberate multe certificate de edificare a constructiilor pentru notarea în Cartea Funciarã a constructiilor edificate de cãtre cetãtenii din municipiul Lupeni, biroul urbanism si amenajarea teritoriului propune introducerea unei taxe pentru eliberarea cetificatului de atestare a constructiei”, se aratã în raportul semnat de Nicoleta Pupãzan, sef Biroul Urbanism si Amenajarea Teritoriului Lupeni.
Astfel, taxa pentru eliberarea acestui certificat a fost stabilitã la suma de 50 de lei. Cei care vor sã îsi întabuleze casele vor trebui sã scoatã din buzunar o sumã frumusicã pentru eliberarea acestui document.
Notarii din Valea Jiului spun cã acest document se percepe pentru întabularea imobilelor, dar cã pânã acum în nicio localitate din Valea Jiului nu a fost perceputã o astfel de taxã pentru eliberarea certificatului de atestare a edificãrii constructiei. Astfel, la Lupeni s-a stabilit o premierã pentru Valea Jiului.
Monika BACIU