Patru mașini au fost implicate într-un carambol ce a avut loc pe DN 66, în zona localității Pui. O șoferiță de 18 ani a făcut o depășire și 3 oameni au fost răniți.
Accidentul a avut loc aproape de miezul nopții trecute, pe raza localității Pui. La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate 4 autoturisme, rezultând rănirea a trei persoane.
Victimele au fost asistate
medical la locul evenimentului și ulterior, una dintre acestea a fost transportată la spitalul din Hațeg pentru investigații suplimentare.
„Polițiștii au stabilit faptul că,
o tânără de 18 ani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 66, pe raza localității Pui, a efectuat o manevră neregulamentară de depășire, într-o zonă unde nu era permisă, de marcajul de pe șosea. Prin urmare, a acroșat atât autovehiculul pe care îl conducea, dar și alte două mașini care veneau din sens opus. În urma impactului, a rezultat avarierea mașinilor, dar și rănirea unei pasagere de 18 ani, aflată în autoturismul care a efectuat această depășire”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Tânăra de la volan s-a ales cu dosar penal de cercetare, iar circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers timp de zeci de minute.
Diana Mitrache
Foto ISU Hunedoara