Tinerii care terminã în aceastã lunã liceul sunt asteptati la sediile agentiilor locale de formare profesionalã, ca sã devinã someri.
Este un avantaj pentru ei, chiar dacã se înscriu la facultate si au de gând sã munceascã. Vor lua bani si, dacã îsi gãsesc un job, primesc si o primã de instalare, iar timpul este de doar 60 de zile, de la data absolvirii cursurilor.
„Îi asteptãm sã se înregistreze la noi pentru a-si cãuta un loc de muncã. Este o conditie esentialã, pentru cã, ulterior, dacã nu se pot încadra, sã beneficieze de somaj. Rugãmintea mea este ca, toti cei care au copii ce terminã scoala sã îi îndrume cãtre noi, în termen de 60 de zile de la absolvire, indiferent dacã vor merge sau nu la facultate”, a spus Judith Babtan, sefa ALOFM Petrosani.
An de an, tinerii care încearcã sã îsi gãseascã un job, ori nu ajung sã fie studenti, sau pur si simplu trag de timp si îsi iau vacantã, se trezesc dupã cele douã luni, cã nu mai pot beneficia de somaj. „Ei au 60 de zile în care pot sã îsi caute un loc de muncã. Dacã în acest timp, nu reusesc sã se încadreze, pot solicita indemnizatia de somaj, care este de 250 de lei si se acordã timp de 6 luni”, a mai spus Judith Babtan.
Dupã examenul de Bacalaureat, vor fi emise foile matricole, iar de la data eliberãrii, timp de douã luni de zile, nici o zi mai mult, tinerii îsi pot depune actele, ca sã devinã someri.
Ce calificãri cautã somerii?
Se cautã meseriasi si asta cautã sã califice acum Agentia Judeteanã de Ocupare si Formare Profesionalã în Valea Jiului. A mers bine cursul de calificare pentru instalatori si, dupã ce le-au urmat în aprilie, oamenii si-au si gãsit de lucru, asa încât solicitãrile continuã si se vor mai face astfel de cursuri.
„Urmãtoarele cursuri pe care noi le-am programat sunt pentru începutul lunii iunie si încercãm sã demarãm un curs de instalator instalatii sanitare si de gaz si unul de manichiurist. Optiunile somerilor le luãm în calcul în continuare si tinem cont si de dorintele lor si asa prognozãm ce cursuri facem, pânã la finele anului 2018”, a precizat Judith Babtan, sefa ALOFM Petrosani
Cursurile de manichiuriste au fost organizate tocmai pentru cã acum sunt zeci de tinere care terminã liceul si li se oferã astfel sansa de a avea o calificare si o meserie cu care sã poatã face si bani. Ultima bursã a locurilor de muncã a avut loc în luna aprilie, fiind una la nivel national, iar în acest moment, numai în Valea Jiului sunt peste 2.000 de someri, cãrora li se vor adãuga si absolventii de luna aceasta.
Diana Mitrache