C onstruită în anii epocii în care Valea Jiului avea un sistem viabil de termoficare în fiecare oraș, magistrala ajunge, de azi, istorie. O asociere de două firme a început, de
miercuri, demolarea inclusiv a pilonilor de susținere. Acțiunea va fi gata în aproximativ două săptămâni.

Magistrala de termoficare din Valea Jiului ajunge la fier vechi și este, în aceste zile, demontată și tăiată de muncitori. Licitația de scoatere din peisaj a țevilor în zona Iscroni a fost câștigată de o asociere a două firme Clauss Service SRL și Remat Ardeal, lucrarea fiind adjudecată la 434 mii euro.
Licitația a fost adjudecată acum un an, dar abia acum au început și lucrările la Iscroni. O parte a magistralei din Vulcan, spre exemplu, a fost și ea dezafectată. Și la fel s-a întâmplat și în zona Lupeniului.
Termnoficarea a fost oprită, inițial în câteva orașe, dar mai funcționa la Vulcan sau la Petroșani. Din păcate, nu s-au găsit soluții și sistemul
s-a deteriorat zilnic. Așa că acum ajunge doar la fier vechi.
Potrivit caietului de sarcini, terenul va fi lăsat și fără stâlpii din beton, care susțineau țevile.
Rețeaua aparținea de Termocentrala de la Paroșeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara aflat în insolvență.
Diana Mitrache