Începând de ieri, municipiul Lupeni a îmbrãcat hainã nouã, pe artera principalã pânã în Bãrbãteni fiind montate bãnci si cosuri de gunoi moderne. Acestea aduc un plus de imagine dar si de confort pentru cetãtenii municipiului Lupeni.
“Am început de astãzi (nr. marti) amplasarea noului mobilier stradal, bãnci si cosuri de gunoi moderne vor fi montate pe toatã artera principalã din zona Bucura si pânã în Bãrbãteni. Am ales pentru început aceastã locatie pentru cã aici avem foarte multe statii de microbuz, parcuri fiind zona cea mai frecventatã de cetãteni. Prin acest mobilier modern am îmbinat utilul cu plãcutul, întrucât orasul nostru avea nevoie de aceste locuri de odihnã pentru cei vârstnici, pãrinti cu copii dar si cei tineri, în aproape toate întâlnirile cu cetãtenii mi-a fost solicitatã suplimentarea numãrului de bãnci si cosuri de gunoi, era în acelasi timp nevoie si de o schimbare în ceea ce priveste aspectul cosurilor de gunoi, astfel încât acestea sã înfrumuseteze orasul”, a declarat Lucian Resmeritã
Prin tot ceea ce se aduce nou în municipiul Lupeni, administratia face, astfel, eforturi sã  dezvolte spiritul civic al oamenilor sã nu mai arunce gunoiul pe jos sã pãstreze curãtenia si integritatea bunurilor cu care primãria doteazã localitatea pentru înfrumusetarea acesteia în vederea cresterii gradului de confort si modernism.