Sindicatul Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara estimează că problemele din subteranul minei Lupeni sunt grave şi cer prefectului de Hunedoara să pună mina Lupeni pe lista obiectivelor ce au nevoie de ajutor după inundaţii.
Într-un comunicat remis presei şi semnat de preşedintele sindicatului, Darius Cîmpean, minerii arată că în subteran se va interveni încă cel puţin o săptămână pentru evacuarea apei ce a intrat la inundaţii şi a umplut galeriile subterane, aşa încât îi cer prefectului Vasilică Potecă să introducă mina pe lista obiectivelor ce au nevoie de sprijin.
„Cu toate că se lucrează intens la remedierea avariilor produse de această calamitate, activitatea nu se va putea relua decât parţial în zona blocului V al EM Lupeni, cel mai repede în jurul datei de 8 iulie 2020. Pentru zona blocului V al EM Lupeni remedierea avariilor va dura o perioadă mai lungă de timp. Sindicatul Muntele a solicitat domnului prefect c, în baza unei evaluări întocmită de conducerea EM Lupeni şi CEH să fie cuprinsă şi mina Lupeni în sinteza, ce va fi transmisă ministrului de interne, cu privire la daunele produse de această inundaţie”, se arată în comunicatul Sindicatului Muntele, semnat de preşedintele Darius Cîmpean.
La Mina Lupeni, apa Jiului a pătruns printr-un puţ de la suprafaţă şi a inundat toate galeriile din subteran. Acolo sunt pompe, utilaje şi transportoare mecanizate, toate avariate în acest moment.
În plus, o parte dintre angajaţii minei au fost transferaţi la mina Vulcan, pentru a ajuta acolo la suplimentarea producţiei.
Diana Mitrache