Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara în data de 18 iunie şi are ca obiect ”drepturi băneşti”. Încă nu a fost stabilit un termen de judecată în acest caz.
Salariaţii societăţii nu şi-au primit de câteva luni toate drepturile salariale, aici fiind vorba de tichetele de masă, dar şi de banii pentru decontul energiei  electrice şi transport. Sindicaliştii susţin că administraţia CEH nu respectă contractul colectiv de muncă. Problema este că la nivelul COmplexului Energetic Hunedoara încasările sunt extrem de scăzute. Abia există  fonduri pentru plata salariilor.
” Mai trebuie să spun că niciodată administraţia Complexului Energetic Hunedoara nu a spus că nu va plăti aceste drepturi, dar noi trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă. Ca proces, din punctul meu de vedere, se pune problema termenului de judecată pentru că  procesul în sine este extrem de clar pentru că există un contract de muncă valabil care nu este respectat”, spunea Darius Câmpean preşedintele Sindicatului Muntele, la momentul la care a demarat  acţiunea de strângere de semnături pentru a da în judecată administraţia Complexului Energetic Hunedoara. Sindicaliştii de la Muntele au anunţat că vor acţiona în judecată administraţia Complexului Energetic Hunedoara pentru  nerespectarea  prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă.
Cosmin BACIU